luni, 2 aprilie 2018

Fuego - Eu sunt un om simplu...



Eu sunt un om simplu, deloc sofisticat, fără ifose și mult mai deschis și mai volubil decât își imaginează mulți.
Sigur că oamenii te percep așa cum își doresc ei, iar pe scenă nu am cum să fiu altfel decât serios, să pot transmite o poveste și un mesaj, iar hainele să fie în concordanță cu tot conceptul și cu ideea de strălucire, pentru că acolo, în fața publicului, e mereu sărbătoare. În rest, m-aș ascunde, aș sta liniștit și n-aș vrea să mă recunoască lumea pe stradă, deși sunt fericit să fac poze și să dau autografe. Aș sta numai în pijamale și în haine lejere și mi-aș păstra tot timpul liber într-un anonimat.
Oricum ar fi, vă mulțumesc pentru că mă țineți mereu în sufletele voastre! Mâine dimineață vă anunț și datele celei de a doua părți a super turneului „TU EȘTI PRIMĂVARA MEA!”, cu mine, Stela Enache și Marina Florea, și tot mâine, de la ora 17.00, în direct, vă aștept la Antena 3, într-o super emisiune moderată de Dana Grecu! Zi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu