Google+ Badge

miercuri, 28 martie 2018

Paul Surugiu-Fuego a realizat un moment absolut cutremurător iar sala a fost în lacrimi - Teatrul Naţional Bucureşti - 26 martie 2018




https://www.cancan.ro/fuego-realizat-un-moment-absolut-cutremurator-sala-fost-lacrimi-19677091

Fuego a încheiat luni seară, pe scena Teatrului Național din București, super-turneul „Tu ești primăvara mea!”, iar un moment extraordinar realizat de artist a provocat lacrimi în sală!
Concertul a omagiat muzica ușoară românească, fiind o reverență față de marile voci și compozitori, dar și față de piesele celebre care încântau în anii ‘80-90. În stilul caracteristic, Fuego a schimbat pe scenă peste 10 ținute, a cântat și melodii de-ale sale, dar peste toate, a arătat că muzica ușoară nu e lăsată în paragină.

În cele trei ore de pe scena Teatrului Național, artistul a oferit mai multe momente memorabile, dar de departe cel mai cutremurător moment a fost omagiul adus actorilor români dispăruți. Fuego a realizat un tablou special alături de marele actor Dorel Vișan, recitând împreună și cântând un poem emoționant scris de talentatul autor Adrian Artene.
Pe ecran, în timpul acesta se derulau imagini cu cei mai iubiți actori români ai tuturor timpurilor, de la clasicii Birlic, Calboreanu, Giugaru, până la Șerban Ionescu, Mircea Albulescu, Stela Popescu sau Radu Beligan.
La finalul momentului, Fuego nu a ezitat să afirme, împreună cu Dorel Vișan, că în aceste vremuri tulburi, arta ne mai e singura salvare și că românii au nevoie de înaintași, mai ales că aceștia și-au dedicat o viață întreagă scenei, filmului, teatrului și muzicii. De asemenea, în sală s-a aflat și maestrul Ion Dichiseanu, care a fost profund înduioșat de momentele oferite de cei doi artiști.
Iată ce mărturisește Fuego în exclusivitate pentru CANCAN: “Am iubit mereu teatrul românesc și-am considerat că e demn, pe scena în care și-au pus sufletul și geniul zeci de mari actori români, să dau naștere unui omagiu special. Maestrul Dorel Vișan mi-a fost complice, alături de scriitorul Adrian Artene, care a scris versuri cutremurătoare despre condiția actorului și despre felul în care acesta rămâne singur, uitat adeseori. Asta am vrut să transmitem noi, un semnal de alarmă care să spună că-i păcat să ne uităm marii actorii, marile valori ale acestui neam!'
Super-turneul ”TU EȘTI PRIMĂVARE MEA!” a cuprins până acum 15 orașe, iar din luna mai va continua în alte zece. Prin omagiul adus muzicii ușoare românești, Fuego demonstrează că aceasta are o mai mare actualitate decât și-ar putea mulți imagina. Iar asta e dovedit prin faptul că sălile, atât la București, cât și în țară, la acest concert, au fost sold-out cu săptămâni înainte.

marți, 27 martie 2018

O Românie Mare a fost visul tuturor acum 100 de ani, atunci când, pe 27 martie 1918, Basarabia devenea din nou, una cu țara mamă.



O Românie Mare a fost visul tuturor acum 100 de ani, atunci când, pe 27 martie 1918, Basarabia devenea din nou, una cu țara mamă. De atunci, "mireasă vitregită" ea fiind, a suferit mult, a îndurat lupte puternice și chiar dacă avem o istorie comună și-o limbă asemenea, suntem încă despărțiți. 
Cred cu ardoare că arta ne-a făcut de multă vreme o singură flacără și mai cred că acum, la Centenar, semerită să recunoaștem că n-avem bariere și că Prutul nu ne desparte, ci ne aduce mai aproape, cu unduirile sale. Basarabia mi-a fost mereu a doua casă, având amintiri de neuitat acolo, de la Grigore Vieru și poezia sa, lupta pentru unitate, până la titlul de "Artist al Poporului" sau publicul moldovean. Poate că această celebrare va fi, peste ani, una simbolică, ajungând doar unii într-un cuvânt, într-o simțire! În fond, România suntem noi și e doar una, cu tot cu sărmana Basarabia! Să ne trăiești, dragă soră! 

Cu mari emoții, va aștept la Teatrul National din Bucuresti, cu super producția "Tu ești primăvara mea!"



Cu mari emoții, va aștept asta seara la Teatrul National din Bucuresti, cu super producția "Tu ești primăvara mea!", de la ora 20.00, omagiul meu adus muzicii ușoare românești! Sunt onorat sa joc sold-out, după 20 de ani de pasiune și munca! Am surprize și momente unice!

Emoțiile scenei nu pot fi foarte ușor descrise în cuvinte.



Emoțiile scenei nu pot fi foarte ușor descrise în cuvinte. Practic, e un alt examen oferit în fața publicului și uneori se întâmplă să treci, alteori există probabilitatea de a rămâne corijent. Totul ține de fler, de starea de spirit și de oamenii pe care îi ai în fața ta. Eu sunt fericit cu publicul meu, care este cel mai spectaculos, care cântă și se implică în toate momentele pe care le propun.
Dar în spate, înainte de a ieși în lumina reflectorului, doar eu știu ce trăiesc.
Nu mă plâng, dar uneori se uită partea aceasta a artistului, oamenii văzând doar strălucirea din față. Poate că noi, artiștii, suntem printre puținii singuri ai acestei lumi, deși înconjurați mereu de aplauze. Astă seară, pe scena Teatrului Național din Bucuresti, de la ora 20.00, am pregătit omagieri speciale, reverențe de aur aduse artei românești, de ieri până azi. Chiar vă așteaptă suprize nemaipomenite și invitați remarcabili!
Vă aștept!

Buna Vestire, mare sărbătoare în calendarul ortodox.



Buna Vestire, mare sărbătoare în calendarul ortodox. Pornind de aici, vreau să vă zic că e frumos să dai și să primești vești, să fii cel care aduce cu sine o bucurie. 
E mai ingrată situația atunci când ești purtătorul unui mesaj mai trist, dar chiar și așa, veștile ne țin pe jar și ne aduc cu picioarele pe pământ, lucru care nu ne-ar strica multora dintre noi. Asta pentru că prea suntem cu capul în nori și îi uităm pe cei ce sunt cu adevărat lângă noi, cu inima și creierul lor, susținându-ne pe deplin. Și uite așa, putem ajunge să-i pierdem dacă nu avem grijă de ei și dacă ne păstrăm în lumea viselor. Încercați, prieteni, să fiți raționali și să nu lăsați instinctele să vă ghideze în viață!
Uneori va fi prea târziu ca să mai schimbăm ceva! Duminică de aur vă doresc și vă aștept mâine, în seara de gală a turneului meu, la Teatrul Național din București, de la ora 20.00, cu Marina Florea, Stela Enache și mulți alți invitați speciali.

Recunosc că nu mă așteptam ca turneul "TU EȘTI PRIMĂVARA MEA" să se bucure de reacții atât de puternice.




Recunosc că nu mă așteptam ca turneul "TU EȘTI PRIMĂVARA MEA" să se bucure de reacții atât de puternice. Oamenii sunt nostalgici și rememorează cu drag șlagărele de cândva, melodiile ce i-au făcut mai fericiți pe parcursul anilor. Eu sunt satisfăcut că am putut face ceva pentru genul care m-a consacrat și care-mi aduce numeroase satisfacții în continuare. N-a murit muzica ușoară românească, ba dimpotrivă, e mai vie și mai actuală ca oricând. Și-ar fi păcat să nu-i dăm mai multă atenție, pentru că peste ani, muzica părinților va deveni muzica celor ce azi sunt copii și tot așa, din generație în generație.
Nu e un spectacol ușor, două ore și jumătate, dar adună laolaltă decade întregi de succese, amintiri, melodii de aur și parte din sufletul meu. Mai jos, omagiul adus de mine și speciala colegă Marina Florea, profesorului nostru, compozitorul George Grigoriu, iar în link găsiți colajul de excepție realizat în memoria lui Florin Bogardo împreună cu minunata Stela Enache. Și nu uitați să veniți să ne vedeți, luni seară, de la ora 20.00, la Teatrul Național, unde vă aștept cu multe alte surprize și invitați unici!


Ma întreabă lumea de multe ori cum de reușesc sa am atâta rabdare!



Ma întreabă lumea de multe ori cum de reușesc sa am atâta rabdare! Va spun un secret - îmi mai ies din fire din când in când, atunci când nu merg toate așa cum as vrea sau când sunt prea obosit, dar ma adun și îmi revin rapid! Am fost mereu un om calculat și am știut ce fac, fără sa epatez sau sa ma fac plăcut cu sila! Dar am rabdare și cred ca asta e o mare calitate in general, dar in special a anului 2018. Încerc in primul rând sa fiu răbdător cu mine, cu oamenii din jurul meu, cu fanii și cu toate nedreptățile pe care le-as îndrepta chiar eu de multe ori, in stilul propriu! Îmi imaginez ca nu e simplu, dar răbdarea ar fi rezolvarea multor conflicte și ne-ar face mai umani și mai plini de dorința de a asculta, de a vedea, de a trage cele mai bune concluzii! Fiți răbdători și calmi! Va transmit zi de vis, din drumul spre concertul de asta seara de la Buzau! #rabdare

http://www.wowbiz.ro/fuego-super-concert-la-iasi-ce-a-facut-artistul-in-culise-cu-stela-enache-video-exclusiv-17980066

https://ultima-ora.ro/gramofonul-cu-amintiri/

Mi-e dor de primăvara și de felul in care ea ne transforma pe noi, oamenii!



Mi-e dor de primăvara și de felul in care ea ne transforma pe noi, oamenii! Mi-e dor de renașterea naturii și de bucuria mea de a face ca totul sa fie altfel! Primăvara e anotimpul culorilor sufletești și al tuturor celor ce cred in puterea de a fi mai buni! Știu ca se lasă așteptata, dar eu am un alt plan pentru ea, mai ales ca trăim vremuri in care pana nici anotimpurile nu mai sunt ce-au fost! Am de gând sa trăiesc mai intens și sa ma simt mai deplin ca niciodată, asta pentru ca știu ca ața se poate rupe și ca la un moment dat, pot ajunge sa-mi para rău!
Așa ar trebui sa faceți și voi și cine știe, poate se apropie primăvara. Plus ca eu o cant, in mai multe momente, in concertul meu, unde va aștept, mai ales in seara de gala, luni, 26 martie, la TNB!

Azi am in dar pentru voi o inima din zăpada.



Azi am in dar pentru voi o inima din zăpada. Nu de alta, dar poate așa mai înduplecam iarna de afara! Ma gândeam la felul de a fi al anumitor oameni și la modalitatea acestora de a trece peste anumite obstacole și situații întâmpinate in viața! 
Eu unul nu pun la suflet, dar exista și pătimași, ori oameni care trec mai repede peste drame! Cert e faptul ca nu se schimba nimic dacă păstram dureri prelungi și daca încercam, mai mult sau mai puțin, sa ne luptam cu morile de vânt. Pentru ca viața nu întreabă și cauta mereu cai sa ne răpească, timpuriu și fără drept de apel. Poate și de asta e bine sa ne bucurăm mai mult de toate și sa avem grija din timp de felul in care alegem sa trăim. Regretele ulterioare nu-și mai au rostul! Încercați așadar, sa fiți iertători și sa trăiți, cu bune și rele, la vremea potrivită! Zi frumoasa și mai călduroasă va doresc! 

Povestea asta cu superstițiile nu mi-e potrivită...



Povestea asta cu superstițiile nu mi-e potrivită și nici nu-i înțeleg pe cei care sunt mari amatori! Sunt un om pragmatic, echilibrat, cu picioarele pe pământ și nu mă agăț de fantasme pentru a mă conduce prin viață. 
În general nu am obiceiuri pe care să le respect, iar istoria cu tradiția e una complicată, pe care prefer să nu o dezvolt. Am in schimb tabieturi, tot felul de mici plăceri de la care nu mă dezic zilnic, pornind cu discuțiile cu prietenii, pana la timpul petrecut urmărind teatru românesc la culcare pe Youtube, sau pictat, care e una dintre marile bucurii ale vieții mele. Ba chiar și în topul marilor reușite din ultimii ani, lansând proiectul ART BY FUEGO, prin care am sprijinit, din vânzarea picturilor mele, peste 140 de artiști, având 11 expoziții naționale, premiind și peste 50 de mari artiști. Va doresc zi de poveste!

luni, 19 martie 2018

Cu iarna teribila de-afara, la mijloc de primăvara, am zis sa ma las in "brațele" ursului brun ...



Cu iarna teribila de-afara, la mijloc de primăvara, am zis sa ma las in "brațele" ursului brun carpatin, ca sa reușesc sa ajung la toate concertele! Nu sunt DiCaprio, din filmul cu pricina, sa scap din ghearele ursului, dar mi-l fac prieten și sigur ma poarta prin toate locurile minunate unde mi-am dat întâlnire cu publicul meu! Lăsând gluma la o parte, am ajuns zilele astea la concluzia ca suntem, oricât am vrea sa nu, in voia sortii! 
De multe ori ne punem planurile in funcțiune, dar apare ceva care întoarce totul in alt sens! Și asta nu-i rău! Deși mi-s tipicar, îmi place sa nu planific viața in amănunt și sa ma las surprins de miscarile ei! Pana una alta, va aștept la concertul " Tu ești primăvara mea", cu cele mai frumoase șlagăre ale romanilor, alături de Stela Enache și Marina Florea 

Se pare ca iarna revine! Colinde nu încep sa cant și nici brazi nu împodobesc...



Se pare ca iarna revine! Colinde nu încep sa cant și nici brazi nu împodobesc, dar se pare ca neprevazutul își spune cuvântul! In fond, viața e mai spectaculoasa atunci când nu e planificata și pare rămasă in urma hazardului! Așa-i cu turneele! Permanent neprevazutele ne-o iau înainte și dau bătăi de cap! 
Sunt obișnuit, de 11 ani, cu astfel de episoade și situații, deci sunt călit! Cu atât mai frumoase sunt momentele de pe scena când nu mai deții controlul și trebuie sa ieși din situații fără ca publicul sa-și dea seama! 
Pana una alta, noi continuam turneul "Tu ești primăvara mea", purtând șlagărele României prin țara! 

Îmi celebrez și îmi iubesc colegii, in emisiunea mea și in spectacolele mele!



Îmi celebrez și îmi iubesc colegii, in emisiunea mea și in spectacolele mele! De ce? Pentru ca așa e corect și pentru ca așa sunt eu construit, fără invidii și competiții absurde! Pentru a evolua, e nevoie de intelegere si de fair play. Nu am considerat niciodata ca ceea ce face un coleg poate fi un motiv de ranchiuna pentru mine. Ba dimpotriva, m-am inspirat si ma inspir de la acestia, ii urmaresc si ii apreciez, deopotriva, munca fiecaruia, indiferent de gen, fiind, ca și la mine, un act de eroism, de devotament.
Cred ca exista loc pentru fiecare, iar felul in care alegem sa ne exprimam, prin muzica, tine de noi si de publicul nostru. Pentru oricine exista un public si atat timp cat, la final, dintre toate, raman aplauzele, cele mai importante pentru noi, ne putem declara, fara menajamente si animozitati, impliniti! 

Fuego, de la Las Vegas, în turneul de primăvară...



Cum sunt deja in plin turneu national, stăteam și ma gândeam la cei 11 ani de când fac asta și cred ca am reușit sa fac ceva bun dacă oamenii continua sa vina! Viața de turneu nu e tocmai ușoară, dar e plină de momente pe care nu ai cum sa le uiți toată viața! 
Se aduna stres oboseala, repetiții zilnice și tot felul de probleme ce trebuie rezolvate in cel mai scurt timp cu putința! In turneu îți cunosti colegii cu adevărat și poți lega o mulțime de prietenii durabile! Oricum cele mai speciale experiențe ale mele cu publicul sunt din aceste perioade și parca e și pentru o frământare și o așteptare cu sufletul la gura fiecare reîntâlnire! Unde mai pui ca trebuie sa am grija ca toate sa meargă struna cu echipa mea și mai apoi sa strălucesc pe scena!
Dar atunci când îți place efectiv ce faci și când ai de dăruit, nimic nu mai contează! Va doresc zi de vis!

vineri, 16 martie 2018

FUEGO VORBEŞTE ÎN PREMIERĂ DESPRE ADEVĂRATA LUI MAMĂ



Fuego vorbeşte în premieră despre adevărata lui mamă

Paul Surugiu este în lumina reflectoarelor de aproape 20 de ani. Plecat mai tot timpul în turnee, cântărețul abia mai are timp de viața personală. În exclusivitate pentru EVZMonden, Fuego a făcut lămuriri despre toate subiectele de presă în care a apărut, cu sau fără voia sa
EVZ: Ce îți lipsește când ești departe de casă?
Paul Surugiu- Fuego: Cred că am fost născut pentru a fi pe drumuri. Sincer, e un mod de viaţă pe care-l iubesc. N-aş putea sta acasă, fără activitate, perioade lungi de timp. Permanent e agitaţie la mine, multe proiecte și activități și uneori mă mir și eu de unde mai am energie. Dar îmi place asta și altfel n-aș funcționa!
Firește că atunci când sunt departe de casă îmi lipsește liniștea căminului meu, pe care l-am construit în așa fel încât să-mi fie un refugiu plăcut. De vreo câțiva ani, îmi simte lipsa și câinele meu, Simba, un superb Akita Inu, care-i mare figură și care e un prieten de nădejde. Duc lipsa serilor cu prietenii mei apropiați și, firește, a mamei (n.r. Eugenia Surugiu), deși sunt perioade mai lungi în care nu ne vedem.
Oricum, după pierderea tatălui, i-am rămas doar eu și îi mulțumesc mereu, așa cum pot, pentru faptul că m-a crescut temeinic și mi-a oferit o educație aleasă. Nu am cum să uit sacrificiile și nopțile nedormite și parcă uneori mi-e greu să-mi imaginez lumea fără ea. Poate tocmai și de asta, toți copiii trebuie să-și caute și să-și sune părinții, atât timp cât nu e prea târziu!
- Ai făcut o reclamă în care ai ironizat deja clasica glumă ,,A venit Crăciunul, Fuego împodobește bradul”. Cum de ai acceptat?
- Mă bucur că am fost parte a unui proiect atât de special, totul plecând, în fond, de la o simplă idee, o glumă. Eu am avut mereu grijă, cel puțin în ultimi 5-6 ani, de imaginea mea, de produsele, oamenii sau ideile alături de care mă asociez, având în spate, pe lângă principiile învățate de mine în cei peste 20 de ani de carieră, și o foarte bună echipă de PR. Astfel că am evitat, deși am primit numeroase oferte, să devin imaginea unui brand sau să recomand un anumit produs.
Ideea este că propunerea campaniei „Prelungește vara” a venit din partea unei companii de publicitate. Dincolo de produsul promovat, un interesant coktail natural, am apreciat și am punctat clar pe idee – aceea de a mă face oamenii pe mine să opresc venirea iernii, să realizez diverse activități pentru a face iarna să stea pe loc și pentru a nu mă apuca să împodobesc bradul, eu fiind cumva, în opinia lor, un simbol a tot ce înseamnă Crăciun, prin muzica mea.
Firește că, tipicar cum sunt, am analizat această joacă asumată și am încercat, împreună cu cei de la echipa de publicitate, să găsim varianta ideală, deși mi-a plăcut din prima principiul de a fi ironici și de a încerca să le dovedim tuturor că eu chiar am umor și că pot aprecia o glumă bună, dacă-i făcută cu simț de răspundere.

Zis și făcut! Ne-am pus pe treabă și a ieșit un joc interesant, în care oamenii îmi dau de treabă, iar eu, amuzat, le răspund și încerc să îndeplinesc aceste porunci care mă țin din a împodobi bradul. Mă joc șah, cu o kendama, cânt, recit, recomand lucruri, fac snapchat, selfie, boomerang și multe alte acțiuni haioase, care nu doar că mă pun pe mine într-o ipostază inedită, dar duc și campania într-o zonă în care nu punem neapărat accentul pe o promovare agresivă a unui produs, ci a unei idei interesante. Premiul a fost, cu siguranță, meritat, și n-am cum să uit profesionalismul oamenilor care au produs această campanie! Uneori, e nevoie doar de-o idee pentru a face totul!


- Știu că recent ai fost în America. Te-a impresionat ceva anume?
- America e la modul propriu, țara tuturor posibilăților și a contrastelor majore. Am rămas surprins de frumusețea Vegasului și de libertatea pe care ți-o oferă, la orice pas. San Francisco, New York, dar și Canada au reușit să rezoneze cu mine și sunt fericit că am îmbinat utilul cu plăcutul, într niște țări în care sunt atât de multe diferențe și totuși o acceptare atât de pronunțată.
Experiența a fost benefică, reconfortantă și aș repeta oricând povestea, pentru că mă simt mai bogat! Am cunoscut oameni minunați și locuri de vis! Dar știți voi, nicăieri nu-i mai bine ca acasă, unde totul e parca altfel, cu toți brazii pe care, vreau, nu vreau, prin glumițele altora, să-i împodobesc! Oricum, mi-am depășit niște limite și mi-am dat seama cum funcționează un sistem de imagine care e atât de bine pus la punct!

Disponibil:
http://evz.ro/fuego-premiera-mama.html

joi, 15 martie 2018

"Tu esti primavara mea" e un vis împlinit, un proiect...



"Tu esti primavara mea" e un vis împlinit, un proiect in care am asezat atent pasiune, dăruire, apreciere pentru oameni de marca! Nu e un simplu concert, e fix o radiografie a unor opere și un soi de "ma-nclin" in fata unor mari artiști! Ii rememoram pe toți cei ce fac arta asta cu sufletul și nu cred ca muzica e un fel de câștig sau o afacere profitabila! 
Asta pentru ca muzica ușoară românească trebuie sa fie la rampa, trebuie sa meargă mai departe, cu melodicitatea ei! E un spectacol complex, cu refrene celebre și melodii mai noi, cu doua super invitate - Stela Enache și Marina Florea și multă emoție la purtător!
Pornim un drum greu, de azi, de la Constanta, cu o prima parte a turneului și am certitudinea ca serile vor fi de neuitat! Parteneri de nădejde in acest turneu ne sunt prietenii de la Cotnari, brand cu tradiție românească, cu vinuri alese, care susține și promovează arta adevarata, autentica! Va așteptăm cu drag! Ajungem pe rând la Tulcea, Galați,Focsani, Adjud, Barlad, Iasi, Tecuci, Moinesti, Bacau, Brasov, Buzau, Călărași, Ploiesti, Bucuresti!

Fuego - Legendele ard, indiferent de vremi, peste ani, prin arta lor ...



Legendele ard, indiferent de vremi, peste ani, prin arta lor și prin felul in care oamenii le percep! Cu atât mai mult actorii, măști ale creației, care sunt una cu toată cariera trăită cu demnitate, pe scene ori pe marele sau micul ecran! Ieri m-am întâlnit cu maestrul Ion Dichiseanu, un lord al teatrului și filmului românesc! E unul dintre ultimii mohicani, o poezie de om, cu experiența și o mulțime de povesti de împărtășit altora! Cu roluri memorabile, cu un farmec aparte, cu un stil inconfundabil, un adevărat domn de România, maestrul e fericit cu familia sa minunata, cu toate amintirile și credeți-ma ca și el, ca și toți marii noștri actori, are nevoie de aprecierea publicului, care-l păstrează in suflet!
Pregătim împreuna surprize pentru voi! Nemuritorul Pierre Vaillant din "Toate pânzele sus" va transmite salutari, iar eu, înfășurat in fularul de brand, l-am asigurat de dragostea publicului roman! Sa ne trăiți!

Fuego - Prietenii sunt cei pe care te poți baza...



Prietenii sunt cei pe care te poți baza, care-ți sunt sprijin, care fac într-un fel și devin o prelungire a sufletului tău. 
E greu, firește, să-i găsești pe cei potriviți și e și mai greu să-i păstrezi. Trecem prin tot soiul de dezamăgiri și uneori ajungem să fim răniți de oamenii pe care-i considerăm apropiați. Un prieten e dificil de păstrat, mai ales în vremea noastră, în care timpul e dușman sigur. Oricum, prietenia nu înseamnă să te stresezi cu poze, mesaje, telefoane zilnic. O prietenie înseamnă respect, ajutor, vorbe bune spuse la vremea potrivită, frumusețea unor clipe perfecte și cel mai important, liniște și încredere! Azi ne vedem la „PRIETENII DE LA 11”, fix după 11, pe Antena 1, în direct, iar spre noapte, după ora 22.00, alături de doamna Irina Loghin, povestim întâmplări haioase la Cristian Brancu în emisiune, la „Agenția VIP”, pe Antena Stars! Nu ratați! Zi de vis să aveți

Fuego - Cuminte și tăcut, mi-e dor de tata!



Cuminte și tăcut, mi-e dor de tata! Azi se împlinesc opt ani de la plecarea sa și chiar dacă viața a mers mai departe pentru noi, îl păstrăm acolo, în amintiri! Prin el am ajuns un om mai bun, el mi-a insuflat dragostea pentru a descoepri lucruri noi și tot el mi-a fost sprijin în momente grele. 
Nu-l pot întoarce și ar fi cumva mult prea trist să-l uit vreodată, dar știu că lui i-ar fi plăcut enorm să râdem azi, să ne bucurăm de minunatele poante pe care le spunea. Părinții ne sunt limanul și chiar dacă al meu tată e departe acum, pot recunoaște că nimic nu-i va egala imaginea și locul din sufletul meu! 
Și poate că cel mai important este să conşțientizăm că trebuie să lăsăm totul la o parte și să ne sunăm părinții, să le mulțumim, să le arătăm că-i iubim! Rămâi cu bine, tată!

Știți ce ușor este să-i facem fericiți pe cei din jurul nostru?



Știți ce ușor este să-i facem fericiți pe cei din jurul nostru?
Mult mai simplu decât v-ați putea imagina și de cele mai multe ori, chiar dacă evităm să facem asta, totul vine la pachet și cu o împlinire a noastră. Adică putem dărui un gând, un zâmbet sau o vorbă bună, putem da un telefon pentru a face o urare și de ce nu, ne putem rupe câteva momente din prețiosul timp pentru a arăta că ne pasă. Chiar dacă aglomerația vieții ne împiedică, nu e greu să fim mai naturali și mai apropiați de tot ce e simplu, necostisitor. După cum știți, mie-mi place să fac asta și să dăruiesc bucurii, fie că sunt în viață sau pe scenă, acolo unde îmi este cel mai ușor să mă joc cu emoțiile și cu fericirile oamenilor veniți să mă vadă și să asculte muzica mea! 
Zi de poveste vă doresc!

Fuego - Au trecut 12 ani de când Laura Stoica...



Au trecut 12 ani de când Laura Stoica, brusc și dur, fără prea multe răspunsuri date, cu o mulțime de fericiri și întrebări, ne-a părăsit! Ma gândesc la ea mereu și la clipele in care ne-am cunoscut, petrecând împreuna momente unice, in ultimul ei turneu, in Kuweit! Deși trista pe-atunci, am descoperit in ea un om cald, volubil, sociabil, de la care aveai ce învață! Iar pe scena avea energie și dragoste pentru a cânta! Dar poate ca cel mai important este faptul ca exista și așa va fi mereu, prin arta sa, prin droaia de piese bune, pe care le cânta toată lumea și care in continuare te emoționează, te fac sa dansezi sau sa plângi! A fost un artist imens și ar trebui sa ne gândim la ea cu zâmbetul pe buze, așa i-ar fi plăcut! "Doar tu", "un actor prea grăbit", venit "din singurătate", ai azi "steaua ta"! Te iubim, Laura!

Femeile sunt celebrate zilnic, dar astăzi, dincolo de toate, e Ziua Mamei, ființa care...



Femeile sunt celebrate zilnic, dar astăzi, dincolo de toate, e Ziua Mamei, ființa care ne-a adus pe lume, ne-a purtat pașii și a făcut sacrificii enorme ca sa putem ajunge oameni deplini! Firește ca trebuie sa le mulțumim zi de zi și sa avem grija de ele, mai ales atunci când doar noi le suntem sprijin! Jeni, mama mea, a pășit cu demnitate prin ani, dedicându-se mie complet, încercând sa ma facă artist! 
Nu pot uita nopțile nedormite, stresul și zbuciumul și parca uneori mi-e greu sa ma gândesc cum ar arată lumea fără ea, pentru ca mama este universul nostru, limanul, locul in care avem înțelegere, povețe bune, liniște și multă dragoste!
Eu unul ii mulțumesc mamei pentru ce sunt și pentru felul temeinic in care m-a crescut, făcând din mine, un puști, un artist iubit de către voi! Și nu uitați sa fiți aproape de mamele voastre, sa le sunati și sa le iubiți! La mulți ani! 

Fuego - Cineva ma întreba recent despre ...



Cineva ma întreba recent despre cum va fi spectacolul "Tu ești primăvara mea", iar eu, onest, am răspuns sincer, plin de emoții și amintiri. Adică venim cu muzica buna, cu melodii celebre și momente care nu au cum sa te lase indiferent! Nu e doar un simplu omagiu, e o lectie despre oameni, intr-o frumoasa poveste despre calitate, despre sentimente adevărate, despre prietenie. 
Nu ne e greu sa ne gândim la cei ce ne-au fost înainte, mai ales ca sunetele din boxele radiourilor au uitat cum suna muzica de ieri, chiar și cea de azi! Am premiere una și una, veselie și cred ca nimic nu va reuși sa egaleze amintirile voastre când veți auzi ce v-am pregătit alături de Stela Enache și Marina Florea, doua mari artiste, voci speciale, cu minunate caractere! Ați luat biletele? Chiar merita sa le mulțumim celor ce-au fost și sa ne gândim la ce va fi! Muzica buna va triumfa, de pe 14 pe 26 martie, in toată țara! 

Fuego - Mă întristează atunci când văd suferință și nu pot face nimic



Mă întristează atunci când văd suferință și nu pot face nimic, atunci când văd, la sala de spectacole, oameni care vin și care-s plini de tot felul de probleme. Sunt trist pentru nedreptăți și atunci când văd cât de tare se pot înjosi unii oameni pentru scopuri îndoielnice. Mă înristează pervertirea unora și lipsa lor de coloană, la fel ca și inversarea sistemului de valori și promovarea excesivă a mediocrității. Suntem o țară de talente, de ce e nevoie să arătăm grotescul de care să se râdă? Întreb. Poate la un moment dat îmi va răspunde cineva, dincolo de audiențe, reclame și bani.
În extrema cealaltă, sunt fericit pentru că-mi pot face treaba așa cum vreau, pentru că sunt un om liber și pentru că am reușit să-mi îndeplinesc visul. Mă fac fericit serile de teatru, vacanțele și noile descoperiri. Și ... secret. Sunt fericit atunci când îi văd pe alții fericiți. Parcă-i prea multă tristețe și uneori ne bucurăm când îi vedem pe cei senini, indiferent prin ce trec. Sunt prea optimist?

Fuego - Muzica nu e despre industrie...



Muzica nu e despre industrie, bani sau despre felul in care doar artiștii văd lumea din jurul lor! Muzica spune povesti despre oameni și ii însoțeste peste ani, in toate experiențele lor! Totodata, ea înseamnă, pentru mine cel puțin, pe lângă melodicitate, un mesaj puternic, inseamna cuvânt spus și asezat cu emoție direct către sufletele spectatorilor! 
Ca intr-un gramofon cu nenumărate amintiri, viața mea a fost muzica! Și am o mulțime de clipe minunate cu piesele muzicii ușoare românești, pe care o consider legenda noastră, povestea de aur pe care vreau cu ardoare sa o duc mai departe prin activitatea mea! Și cred ca ar fi păcat ca generațiile viitoare sa nu cunoască ce au făcut si iubit cei dinaintea lor! Așadar, asta seara, la Pitesti, jucam iar "GRAMOFONUL CU AMINTIRI", iar de pe 14 pe 26 martie, in toată țara, cu Stela Enache și Marina Florea, minunata poveste "Tu ești primăvara mea"! 

Fuego - Cu pozele n-am fost niciodată mare prieten...



Cu pozele n-am fost niciodată mare prieten, mergând pe principiul păstrării anumitor momente esențiale pentru mine in memorie și-n suflet! Cu știința modernă e mult mai ușor sa imortalizam oameni și locuri, dar oare ne bucurăm de ele pe deplin? Înainte erau pe foaie, acum sunt pe telefoane și calculatoare și peste vreo câteva zeci de ani va dispărea noțiunea de album cu poze! 
Cred ca viața nu sta in imagini și ca cele mai depline episoade ale omului sunt cele in care el, înconjurat de dragoste, trăiește cu totul, fără griji, clipa!
Oricum suntem toți liberi sa facem și sa acționăm după bunul plac, dar eu cred ca in loc de poze, am trai mai mult, am iubi și-am lasă la o parte grija de-a împărtăși imagini concrete! Iată-ma și pe mine cu pălărie in trend, gândindu-ma la voi! Asta seara, de la 7 fix, jucam "GRAMOFONUL CU AMINTIRI" la Pitesti, sold out, iar mâine repetam figura!

Fuego - Nu i-am înțeles niciodată pe cei care nu văd dincolo de anumite păreri...



Nu i-am înțeles niciodată pe cei care nu văd dincolo de anumite păreri, încercând ei sa descopere adevarul! Spiritul de turma ne caracterizează și e unul dintre motivele care ne trag înapoi ca nație! 
Dacă trendul duce intr-o direcție, nu e neaparat aceea cea corecta! Eu ma confrunt deseori cu situații de genul acesta! 
Adică vin oamenii la mine după spectacolele de sala și-mi spun ca rămân plăcut surprinși, ca nu se așteptau la asta și ca aveau o impresie eronata despre mine! Eu ii înțeleg, dar ca sa cunoști un artist, un om, un fenomen și sa-ți dai cu părerea ulterior, trebuie sa fii curios și sa urmărești, sa asculti, sa privești in profunzime și mai apoi sa încerci sa dai anumite verdicte din puțul propriei gândiri! Pentru cei ce comentează și nu ma știu încă, ii aștept de pe 13 pe 26 martie sa vadă ce însemn eu cu adevărat! Zi de poveste va doresc! 

vineri, 2 martie 2018

Soare pe cer nu prea e, in schimb sufletul meu e plin de lumina și de bucuria de a primi, cu emoție, dragostea publicului meu!



Soare pe cer nu prea e, in schimb sufletul meu e plin de lumina și de bucuria de a primi, cu emoție, dragostea publicului meu! 
Uneori ne încărcam cu energia celor din jurul nostru, luam tot ce-i mai frumos de la ei! 
Eu nu prea cred in influențarea stării de spirit, dar se întâmpla de multe ori sa ne simțim mult mai liniștiti dacă suntem in legătura cu cei ce ne înconjoară! Și in felul acesta viața pare mai relaxata! De fapt de asta și avem nevoie, de putina relaxare, de mult mai putina înverșunare in a privi lucrurile!
Dacă am fi puțin altfel, mai simpli și mai altruiști, am putea sa aducem mai mult soare și pe strada noastră! Nu uitați de primăvara din turneul pe care-l încep, alături de Stela Enache și Marina Florea, pe 14 martie, pana pe 26 martie! Va doresc zi de vis!

Nu știu cât mai credeți voi in mărțișoare, dar eu de când eram copil am fost fascinat de ele și de bucuria de a le oferi!




Nu știu cât mai credeți voi in mărțișoare, dar eu de când eram copil am fost fascinat de ele și de bucuria de a le oferi! 
Încercam sa facem întrecere și atunci am învățat ca a dărui, orice, înseamnă enorm pe lume, aducând cu sine o împlinire sufleteasca pe care altfel nu o capeți ușor! 
Tot la început de primăvara încercam sa-i fac mamei surprize prin versuri sau felicitări, obicei pierdut acum, când un simplu mesaj text pe telefon te scapă de "stresul" de a gândi și a pune suflet! 
De azi e primăvara, dar noi suntem, din ce in ce mai tare, la propriu și la figurat, mai plini de iarna! Doar amintirile mai stau de veghe și ne tin ancorati in fericirea ce ne face oameni. 
Mie-mi place tare primăvara! 
Așa a fost mereu, asta pentru ca acum, in acest anotimp, totul prinde viața și găsește noi motive de-a exista! Mai jos eu, ascuns intr-un ghiocel in dar pentru mama, prin anii 80! Va imbratisez! Primăvara frumoasa sa avem! 

Acasa sunt toate bune și frumoase, iar eu mi-s gata de treaba, având foarte multe planuri mărețe pentru 2018!



Acasa sunt toate bune și frumoase, iar eu mi-s gata de treaba, având foarte multe planuri mărețe pentru 2018! Mi-e dor totuși, de-o zi însorita și de umbra unui palmier bătrân! N-avem noi copaci exotici, dar in schimb avem un ger năpraznic, ce ne da bătăi de cap! 
Dar e frumos sa visam, sa ne purtam gândul in locuri in care-am fost ori in cele in care ne-am dori cândva sa ajungem! A visa este la indemna oricui, cu limite și cu rațiune!
Cu siguranța nu costa nimic, iar visele ne fac mai încrezători in noi și ne dau determinare in a lupta și a crede cu toată forța in puterile noastre! Mie-mi place sa visez și sa ma port, uneori, cu capul in nori, la figurat!
Pana la vise, avem un turneu concret de pe 14 pe 26 martie, doua super spectacole la Pitesti, pe 4 și 5 martie și multă voie buna! Ziua voastră cum e? 

Dragii mei, am revenit acasa, după aproape doua luni petrecute pe tărâm american!



Dragii mei, am revenit acasa, după aproape doua luni petrecute pe tărâm american! Experiența a fost benefică, reconfortantă și-as repeta oricând povestea, pentru ca ma simt mai bogat! Am cunoscut oameni minunați și locuri de vis! Dar știți voi, nicăieri nu-i mai bine ca acasa, unde totul e parca altfel! 
Oricum, mi-am depășit niște limite și mi-am dat seama cum funcționează un sistem de imagine care e atât de bine pus la punct!
Încerc acum sa ma reobișnuiesc cu fusul orar și sa pun la punct toate detaliile turneului ce se apropie! Azi va dau întâlnire la Pro TV, la "Vorbește lumea", după ora 11.00, unde povestesc despre ce-am trăit perioada asta, cântând pentru voi o super piesa de dragoste! S-aveți zi de vis

Ideile mele despre lumea în culori le-am transpus în pictură.



Ideile mele despre lumea în culori le-am transpus în pictură. Tot acolo am pus și o parte din sufletul meu și credeți-mă că această pasiune mi-a adus în ultimii ani nenumărate satisfacții. 
Nu o fac ca pe o obligație, e o relaxare firească, ce m-a făcut mai responsabil. Tablourile mele spun povești și chiar dacă nu-s capodopere, reușesc să mă reprezinte peste tot pe unde merg. De asta încurajez pe toată lumea să facă ceea ce simte, indiferent de profesia pe care o are.
Adică e mult mai bine să petreci timpul cu folos decât să-l pierzi inutil pe la televizor sau făcând lucruri nefolositoare.
Eu am reușit să și ajut, în doi ani jumătate, 140 de artiști și să fac o mulțime de evenimente cu operele în prim plan. Dar peste toate, sunt fericit că n-am pierdut vremea de pomană, pentru că e mare păcat să irosim ce e mai de preț pe lume! Duminică de aur să aveți!

Îmi place povestea astea cu Dragobetele,...



Îmi place povestea astea cu Dragobetele, deşi sunt de părere că nu ne trebuie o zi anume ca să celebrăm dragostea, în toate formele ei. Iubim mereu, de dimineață până seara, și ne place să o arătăm și să spunem asta. Și cred eu că e mult mai bine să ne bucurăm în fiecare clipă de acest fapt, că iubim și că suntem iubiți, pentru că în sine asta ne face mai sensibili și mai speciali. Iubirea este cheia a toate și poate transforma, poate face minuni în același fel în care poate conduce până la ură. 
Nu știu dacă azi se celebrează în vreun fel anume, dar eu nu pot decât să vă ofer în dar o piesă de-a mea - TE IUBESC - un simbol al dragostei, la care țin enorm! Acesta-i cel mai frumos cadou pentru ziua de azi, muzica romantică. Vă doresc zi de poveste!

Iarna-i încă prezentă prin țară, deși suntem în prag de frumoasă primăvară.



Iarna-i încă prezentă prin țară, deși suntem în prag de frumoasă primăvară. Zici că ar trebui să pornesc din nou la drum cu colindele, să mai împodobim vreo câțiva brazi, pe care anul acesta n-am prins, din lipsă de timp, să-i fac. Nu-mi fac probleme, i-au împodobit alții prin glumele lor! Oricum ar fi, aștept renașterea naturii, ca o binecuvântare a tot și ca o revitalizare a noastră! 
Nu e imposibil nici pentru noi să ne scuturăm uneori și să pornim de la zero, ca și când n-ar fi fost nimic înainte! Ușor nu e, dar sunt sigur că poate da rezultate! Oricum, eu vă aștept primăvara aceasta la concert, cu vreme bună sper și cu șlagărele României, de pe 14 pe 26 martie, în Constanța, Tulcea, Galați, Focșani, Adjud, Bârlad, Iași, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Ploiești, București. Bilete ați luat? Vă doresc zi liniștită!

Ținutele mele de scenă sunt altfel.



Ținutele mele de scenă sunt altfel. Unele vin la rândul lor cu o poveste, altele sunt strălucitoare, altele sobre, în conformitate cu ce cânt. Dar îmi place ca pe scenă să fie sărbătoare și să arăt oamenilor diverse costume, deloc comune, diferite de ale lor. Știu că uneori sunt extravagant, dar asta e și ideea, iar publicul meu e învățat ca eu să schimb mai multe ținute. 
Am învățat în ani că trebuie să fiu elegant și să fac o distincție clară între cum sunt pe stradă și cum mă prezint în fața celor ce vin să mă vadă! Nu hainele ne fac mai speciali, dar ele sunt cele care spun primele lucruri despre noi, iar într-un show, într-o poveste, fac diferența! În fond, acesta-i stilul meu, o formă de respect, de eleganță! Moda este despre cum te simți bine in ce porți, despre atitudine! Ideea e ca imaginea e importanta, dar definitorie e activitatea unui artist, popularitatea, longevitatea si profesionalismul! Zi de vis să aveți! 

De foarte multe ori scăpăm de sub control emoțiile noastre și ne aducem aminte ...



De foarte multe ori scăpăm de sub control emoțiile noastre și ne aducem aminte cu prea mare nostalgie de tot ce a trecut și a fost frumos, iar acum, din diferite cauze, nu mai putem întoarce. Iar toți cei din jur ne spun să nu plângem, ce e de altfel, indicat să facem, pentru a ne elibera și pentru a găsi forța să o luăm iar și iar de la capăt. Mie-mi place să-mi aduc aminte, de vremuri apuse, de oamenii care m-au format și nu mai sunt astăzi printre noi, de tata, de toate cele ce mi-au fost frumoase momente și pline de înțeles! Să nu vă fie frică să vă amintiți de timpul trecut, e parte din voi! Vă transmit toate gândurile mele bune, alături de o imagine de aur pentru mine, împreună cu părinții mei dragi, Jeni și Nelu! Tot de aur vor fi și amintirile din turneul „TU EȘTI PRIMĂVARA MEA!”, de pe 14 pe 26 martie, cu spectacolul de gală la Teatrul Național din București!