duminică, 15 octombrie 2017

FUEGO - Acum 5 ani...


Acum cinci ani, chiar pe la ora asta, palmele îmi transpirau și eram cât se poate de emoționat pentru că urma să se întâmple unul dintre cele mai onorante momente din cariera mea artistică de mai bine de 20 de ani. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, mă decora, în octombrie 2012, cu cea mai înaltă distincție în stat, titlul de ARTIST AL POPORULUI. Nu știu nici până azi dacă am meritat, dar cred că au simțit ei că iubesc limba și țara, că am străbătut cu Grigore Vieru la braț toată Basarabia și că pot fi un ambasador al iubirii de autentic, peste tot în lumea asta. Eu nu sunt un vânător de distincții, dar aceasta este neprețuită, pentru că vine de la frații de neam și sânge pe care-i avem, oameni care m-au adoptat și m-au făcut să mă simt pe scenele lor ca la mine acasă. Uneori nu-mi vine să cred nici mie ce repede trec ani! Zi frumoasă vă doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu