duminică, 24 septembrie 2017

FUEGO - ARTISTII AU SI EI SLABICIUNILE LOR...



Artiștii au și ei slăbiciunile lor, mai ales atunci când au în creație numeroase fațete. Aș minți să spun că n-am și eu preferințe printre piesele mele, ori printre multele activități pe care le-am făcut pe parcursul anilor. 
Dar cel mai drag spectacol mi-este TESTAMENT, lecția de patriotism, strigătul meu muzical și actoricesc pe versurile marelui poet basarabean-român, mentorul meu spiritual, Grigore Vieru. În primul rând, pentru că oferă o alternativă, venind ca un suflu de aer proaspăt într-o lume în care am uitat să iubim poezia, limba română, muzica de calitate.
Mai apoi, pentru că aici mă puteți vedea, în câteva ipostaze, și ca actor, spectacolul fiind regizat de profesoara mea de teatru, un excelent pedadog, doamna Adriana Piteșteanu.
Pentru cei ce-și doresc să vadă sau să revadă spectacolul o pot face la finalul lunii, pe 30 septembrie la Giurgiu, pe 1 octombrie la Onești, pe 2 octombrie la Râmnicu Sărat și pe 3 octombrie la Mizil! Și nu uitați să stați aproape căci zilele ce vin anunțăm datele turneului din decembrie! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu