Google+ Badge

duminică, 24 septembrie 2017

FUEGO - Toamna ne-a cotropit de tot!


Toamna ne-a cotropit de tot! Cu sau fără furtuni, am intrat în anotimpul nostalgiilor. Să nu vă apuce prea multe, pentru că am nevoie de voi în decembrie atunci când alungăm, timp de două ore, toate problemele, într-un concert al bucuriei, al satisfacției și al frumosului prezentat atât de simplu, prin muzica sărbătorii Crăciunului. Treaba asta cu nostalgia e contrastantă. Nu de fiecare dată când ești nostalgic înseamnă că ești trist! 
Ba dimpotrivă, eu am astfel de momente atunci când mă gândesc la ce-a fost bun și deplin, și nu-mi pare rău că a trecut timp. Sunt nostalgic, dar optimist, și atunci când îmi dau seama că totul are un scop și că nimic din ce-am trăit nu a fost întâmplător! Nostalgia nu e sinonimă cu tristețea, cum nici toamna nu e permanent gri și abătută, fiind un anotimp al trecerilor sublime! Așadar, s-avem o duminică pe cinste, fără aduceri aminte care să vă facă posomorâți!

FUEGO - Mi-e drag de doamna Sofia Vicoveanca!


Mi-e drag de doamna Sofia Vicoveanca! Și cred că nimic nu vorbește mai autentic despre spiritul și simbolurile românești decât cea care este „stânca Bucovinei”. Azi e ziua dumneaei, iar eu mă-nclin în fața imensității sale artistice, în fața omeniei și a întregii Românii cuprinse atât de simplu și real în glasul, în portul și în activitatea sa, dorindu-i ani mulți de cântec. 
O consider un exemplu pentru noi toți și cumva mare parte din esența muzicii populare românești se află în repertoriul, în decența și-n demnitatea pe care de aproape 60 de ani le dăruiește lumii. N-are vanități, fiind un tablou plin al spiritului autohton, asupra căruia timpul nu și-a pus amprenta, ea fiind cea care a ținut mereu la autenticitate, unind prin cântec, pentru prima oară, cele două tărâmuri gemene românești dintre malurile Prutului. Îi mulțumesc că mi-a fost alături săptămâna trecută, la Iași, la vernisajul “DE VORBĂ CU CERUL” din Palatul Culturii, acolo unde am premiat-o pentru tot ce înseamnă.
La mulți ani, om bun, doamna Sofia Vicoveanca!

FUEGO - ...momentele de colecție ale vieții


E minunat că putem, ca oameni, printre altele, să ne reamintim de momentele de colecție ale vieții noastre. Nu cu nostalgie, ci cu bucuria de a ști că ai lăsat ceva memorabil în urma ta. 
Acum un an de zile, în Palatul Roznovanu din Iași, realizam un super eveniment, în care mi-am expus operele și-am pșit cu sfială în locurile în care istoria țării se scrie, pe la 1848, hotărând cumva, soarta țării. 
Am fost mândru că am premiat patru titani ai culturii românești, care au fost fericiți și care au nevoie de aprecierea și prețuirea noastră – pictorul DAN HATMANU, scriitorul EMIL BRUMARU, actorul DIONISIE VITCU și criticul de artă VALENTIN CIUCĂ.
Stela Enache și nea Jolt Kerestely mi-au fost aproape, sprijind totodată și trei tinere extrem de talentate. Vedeți voi, asta-i satisfacția supremă – facem bine, oferim artă și ne bucurăm de salvarea lumii prin frumos! Până acum, cu ART BY FUEGO, am realizat 10 expoziții naționale, urmând ca în luna ce vine să ajungem la Constanța!

FUEGO - Nu sunt mare fan al selfie-urilor...



Știți că nu sunt mare fan al selfie-urilor. Dar am încercat să le înțeleg utilitatea și am ajuns la concluzia că sunt elocvente atunci când vrem să transmitem ceva prin imagine, despre noi. Cumva, asta ne trădează privirea, zâmbetul, vorbind despre starea noastră și despre bucuria de a fi naturali. Cred că e și soluția lumii noastre – cu cât ești mai autentic, cu atât viața pare mai simplu de trecut și mai frumos de înfruntat!
Nu rezist nici eu mult tentației și din când în când, în diverse situații, mai fac câte-un selfie. Și cum modernismul ne mănâncă, mai cred că o astfel de poză e calea sigură către inimile celor ce-mi iubesc și apreciază munca. Așadar, un zâmbet larg, dintr-un moment fericit! Mai jos, aveam în decor, pe spate, și-o operă de-a mea din noua colecție de pictură. Zi liniștită vă doresc, de Ziua Mondiala a Păcii, cu muzica mea alături!

FUEGO - ARTISTII AU SI EI SLABICIUNILE LOR...



Artiștii au și ei slăbiciunile lor, mai ales atunci când au în creație numeroase fațete. Aș minți să spun că n-am și eu preferințe printre piesele mele, ori printre multele activități pe care le-am făcut pe parcursul anilor. 
Dar cel mai drag spectacol mi-este TESTAMENT, lecția de patriotism, strigătul meu muzical și actoricesc pe versurile marelui poet basarabean-român, mentorul meu spiritual, Grigore Vieru. În primul rând, pentru că oferă o alternativă, venind ca un suflu de aer proaspăt într-o lume în care am uitat să iubim poezia, limba română, muzica de calitate.
Mai apoi, pentru că aici mă puteți vedea, în câteva ipostaze, și ca actor, spectacolul fiind regizat de profesoara mea de teatru, un excelent pedadog, doamna Adriana Piteșteanu.
Pentru cei ce-și doresc să vadă sau să revadă spectacolul o pot face la finalul lunii, pe 30 septembrie la Giurgiu, pe 1 octombrie la Onești, pe 2 octombrie la Râmnicu Sărat și pe 3 octombrie la Mizil! Și nu uitați să stați aproape căci zilele ce vin anunțăm datele turneului din decembrie! 

FUEGO - ÎMI PLACE SĂ CÂNT...



Îmi place să cânt, la fel de tare cum îmi place să trăiesc. Practic, muzica e un fel de prelungire a vieții mele, fără de care, la ora actuală, n-aș putea funcționa. E un fel de microb benefic căruia nu-i pot rezista! Poate că e doar o vocație, poate e doar o meserie, nu știu să spun exact asta, dar pentru mine, de mai bine de 20 de ani, a reprezentat un univers întreg, în care am încercat să performez, să produc fericire, să liniștesc și să fac, pe cât se poate, lucruri de calitate! De asta nici nu mă las cu una cu două și încerc de fiecare dată să vă suprind cu ceva!
Curând lansăm datele turneului de colinde din luna decembrie, care va fi lung, ajungând într-o mulțime de orașe, până pe 25 decembrie! Anul acesta aducem magia Crăciunului mai aproape, prin cântece, într-o formă inedită! Vă doresc săptămână liniștită!

FUEGO - ESCAPADA - LONDRA



Azi m-a luat așa un dor nebun de-o escapadă, o ieșire rapidă din decor. Nu fac eu dintr-astea foarte des, pentru că sunt mereu în priză cu ceea ce fac, dar una dintre destinațiile la îndemână, doldora de simboluri, frumuseți și minuni culturale este Londra. Acum vedeți voi, când ajungi într-un loc trebuie să profiți la maxim de ceea ce îți oferă. O vacanță nu înseamnă doar somn, înseamnă cunoaștere, evoluție. Și dincolo de toate, amintiri. Poate de asta sunt un om bogat spiritual, pentru că am amintiri cât cuprinde. Recomand relaxarea, fie că e în România sau în afara ei! Și acum e simplu – biletele de avion sunt ieftine, la fel și ofertele pentru câteva zile de bucurie într-o zonă în care să nu te deranjeze nici o grijă din cele obișnuite!
Mai jos, eu prin Londra acum câțiva ani! Zi liniștită să aveți, dragii mei
! 

EXPOZITIE - UN REGAL - PAUL SURUGIU FUEGO

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1089093771227815&id=100003816080365&_rdr


Nu-i simplu să scrii zilnic câte-o povestioară comprimată, prin care să reușești să transmiți ceva. E chiar o provocarea pe care încerc de fiecare dată să o îndeplinesc onorabil, însoțind pozele în care apar în prim plan cu texte și vorbe care să mă reprezinte și care să fie în concordanță cu ce vreau să ofer publicului meu. Nu am fost și nu sunt un vânător de aprecieri, făcând orice pentru a primi o mulțime de like-uri. Nu le contorizează nimeni, iar popularitatea și bucuria de a fi alături de public nu stă în asta.
Recunosc că sunt fericit că pot intra mai ușor în contact cu voi și vă pot transmite detalii importante despre ce fac, ce sunt, ce am în plan sau cum aleg eu să-mi petrec și trăiesc viața. N-am vrut niciodată să-mi impun principiile și cred cu ardoare că fiecare are de învățat ceva de la cel de lângă el, fără a fi obligat să facă asta! Vă doresc zi liniștită!



marți, 5 septembrie 2017

DOR SI GAND: SALINA TURDA - 27 august 2017 - Zile de vacanţă in Ardeal

DOR SI GAND: SALINA TURDA - 27 august 2017 - Zile de vacanţă pe...:   Ana-Maria si Rodica Elena În minunatele zile de vacanţă petrecute în Ardeal am avut deosebita plăcere de a vizita sâmbătă, 27 august 2017

SALINA TURDA - 27 august 2017 - Zile de vacanţă petrecute în Ardeal

 
Ana-Maria si Rodica Elena
În minunatele zile de vacanţă petrecute în Ardeal am avut deosebita plăcere de a vizita sâmbătă, 27 august 2017 Salina Turda care se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în salină se face prin noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău.
Salina Turda este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010
 
Rodica Elena
Zăcămintele de sare din Transilvaniaexploatate sistematic în cursul vremii la Ocna DejuluiCojocnaTurdaOcna MureșOcna Sibiului și Praid s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafața pământului / în  localitățile cu vechi exploatări de sare menționate mai sus. La Turda ciuperca de sare are o înălțime de circa 1.200 m, cercetată prin foraje relativ recente.
  
Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lățime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane, în zona ștrandului actual. Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în apropierea zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman Potaissa a apărat exploatările de sare de la Turda. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.
Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza concurenței altor saline ardelene.
 
Simina, Ana-Maria, rodica Elena
S-a redeschis în anul 1992, în scop turistic si curativ și este vizitabilă tot timpul anului. Se pot vedea fostele mine Iosif, Terezia si Rudolf. Demne de văzut sunt și utilajele medievale bine conservate din mină, unice in Europa, cum ar fi fierăria, crivacul și moara de sare. De asemenea, Altarul, cioplit în peretele de sare și Scara Bogaților, o scară lucrată filigranat in lemn pe care am coborât în mina/salina Turda.
 
Simina, Teodora, Rodica Elena
Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în anul 2009 s-au desfășurat lucrări ample de amenajare a Salinei Turda, în scop turistic și curativ. Inaugurarea a avut loc în ianuarie 2010, după 2 ani de lucrări și 6 milioane de euro investiți. Salina Turda deține în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar și o „roată panoramică”, de unde se pot admira stalactitele din sare.
Între 2012 - 2014 a fost executat un tunel de legătură între mina Terezia și mina Iosif, în lungime de 50 m, în scopul includerii în circuitul turistic și a minei Iosif, nedeschisă până acum accesului public.
Totul este deosebit, sute (şi chiar mii) de oameni vizitează zilnic mina/salina de la Turda.
A consemnat 
Rodica Elena Lupu

DOR SI GAND: Seara de 5 septembrie un regal, la propriu Expozi.tie Casa parinteasca - Fuego

DOR SI GAND: Seara de 5 septembrie un regal, la propriu Expozi...: Paul Surugiu-Fuego: ”Seara de 5 septembrie a fost un regal, la propriu” TOPICS: 5 Septembrie Casa Parinteasca Eveniment Fuego Grigore ...
”Când a luat naștere ART BY FUEGO, nimeni nu își imagina că în doi ani se vor întâmpla atât de multe lucruri. Iată că minunile s-au produs și pasiunea lui Paul Surugiu pentru picture nu a făcut decât să lumineze mai multe destine, să bucure oamenii și să facă performanțe notabile. Anul trecut pe vremea aceasta, avea loc vernisajul expoziției “CASA PĂRINTEASCĂ”, ce a durat două săptămâni, între 5 și 19 septembrie 2016, la Palatul Parlamentului din București. Seara de 5 septembrie a fost un regal, la propriu. Invitații au purtat elemente populare, folclorul authentic a răsunat, iar cele peste 30 de opera au strălucit pe simezele atent așezate de către Paul Surugiu. I-au fost aproape prieteni și colegi dragi, din mai multe zone folclorice ale țării, precum Viorica Flintașu, Florin Vasilică și ansamblul Teleormanul, Ștefania Rareș, Elisabeta Turcu, Gheorghe Turda, Alesis, Doina Păuleanu, Stela Enache și mulți alții. Într-un colt special o altă expoziție strălucea, cea dedicate marelui poet Grigore Vieru, a cărui familie a fost prezentă la vernisaj. Toate amintirile, pozele, trofeele, cărțile, dedicațiile lui Paul împreună cu mentorul său, au putut fi admirate timp de două săptămâni de marele public. Iată mai jos o rememorare în imagini! Zi frumoasă! #casapărintească #palatulparlamentului #artbyfuego”, scrie Paul Surugiu-Fuego pe Facebook. 


http://ziardetop.ro/paul-surugiu-fuego-seara-5-septembrie-fost-regal-propriu/

sâmbătă, 2 septembrie 2017

FUEGO - Azi e ziua unei bune prietene, Alina


Azi e ziua unei bune prietene. Vedeți voi, eu n-am mulți prieteni apropiați! Alina Negoiasă din trupa ALESIS e unul dintre ei și mă bucur să-i pot ura ani mulți și împliniți, satisfacții, muzici alese și fericiri! Vocea ei este specială, puternică și caldă în același timp, având un talent impresionant, la care se adaugă un caracter de minune. Să ne trăiești, draga mea, și să ne bucuri cât mai des! La mulți ani!

FUEGO - Ea e MAMA! Avea 20 de ani și credeți-mă că și acum consider că...



Ea e MAMA! Avea 20 de ani și credeți-mă că și acum consider că este una dintre cele mai frumoase femei pe care mi-a fost dat să le cunosc. Avea un farmec aparte și atrăgea toate privirile. 
Era la punct cu ultimele apariții în materie de modă și nu se neglija niciodată. A muncit, dacă vă puteți imagina, timp de mai bine de 30 de ani, în mediu toxic, ca artist decorator. Mi se umple inima de bucurie când mă uit la poza aceasta și-mi dau seama că pentru ea timpul a lucrat nostalgic, așezându-i pe ochi bucurii, făcând să fie un om împlinit, prin mine!
A luptat, alături de tata, ca eu să reușesc, să pot cânta, să ajung artist în adevăratul sens al cuvântului! N-a cerut vreo răsplată și nici nu vrea. Preferă să stea în umbră, fiind un om discret, având în continuare grijă de visele și fericirile mele. Îți mulțumesc, dragă mamă, pentru ce sunt și pentru cum sunt! Îți mulțumesc pentru toate dorurile așezate pe chipul tău și pentru iubirea ta! Te iubesc, mamă!