joi, 25 februarie 2016

FUEGO - ARTĂ PENTRU SUFLET - TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ

Arta înseamnă vindecare, înțelepciune, o formă de educare și poate cea mai bună metodă de divertisment. Nu-i pentru toată lumea și cu siguranță nu o pot înțelege toți, indiferent de specificul ei, fie că e muzică, pictură, teatru sau dans. ART BY FUEGO încurajează asta și totodată îndeamnă, dincolo de sprijinul oferit legendelor, să nu ne lăsăm la o parte valorile, în derâdere, într-un con de umbră, adresat doar elitelor. Proiectul nu doar că ajută, vrea să promoveze, să schimbe percepții și să facă, prin artă, un gust pentru frumos, amintindu-ne cu plăcere și cinste de trecutul glorios, uitându-ne cu speranță și îndârjire către viitor. Nu-i un discurs populist, ci o formă clară de a arăta că ne pasă, că ne gândim la tot ce-i bun în țara asta mâncată de carii, în care scapă cine poate, aruncând pur și simplu tot ce-a fost bun și-ar mai fi bun.
Astfel, proiectul ARTĂ PENTRU SUFLET, inițiat de Fuego, prin pasiunea sa pentru pictat și încurajat și sprijinit de voi, a ajuns și în casa marei actrițe de comedie, un simbol al scenei și-al breslei – TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ. Paul Surugiu este unul dintre cei care au afirmat mereu că o iubesc pe artistă, demonstrând asta în numeroasele interviuri în care a vorbit despre ea. La rândul său, doamna Tamara a apreciat public această cauză nobilă. Și-atunci Paul a dus în casa sa, un spațiu al teatrului, un fragment din ce înseamnă ARTĂ PENTRU SUFLET. Pictura lui Fuego are un scop, iar acum scopul, prin pictura sa, se află în casa marei Tamara Buciuceanu. Mai jos găsiți și cuvintele frumoase pe care Paul, un generos, i le-a dedicat doamnei Tamara.
“Personal, asumat, îmi declar dragostea faţă de intensitatea sa artistică, faţă de toată cariera şi mai cu seamă faţă de felul în care naște umorul, ducându-l acolo unde merită. Da, o iubesc şi o voi iubi mereu pe doamna Tamara! Pentru toate motivele din lume sau poate pentru unul singur – naturaleţe. Actriţă de farmec, doamna Tamara m-a cucerit ireversibil şi prin vocea sa. Cu suflet de român adevărat, cu rădăcini basarabene, Tamara Buciuceanu este o colecţie întreagă de caractere, de râs şi plâns, de măşti ale unei forme de artă pentru care şi-a dăruit viaţa!Sunt onorat ca una din picturile mele se afla pe peretele doamnei TAMARA!" (PAUL SURUGIU)




miercuri, 24 februarie 2016

FUEGO - ART BY FUEGO merge către PETRU DEMETRU POPESCU, cel mai prolific scriitor al României, cu peste 178 de cărți editate



Viața e o cursă, o carte fără un șfârșit bine stabilit în care oricât ai scrie, oricât ai corecta, nu e suficient pentru a ajunge la cea mai bună și potrivită formă a celui ce vrei să ajungi. Iar asta se întâmplă și în cazul celor care-și închină toată existența artei, culturii, literelor, formelor cu fond.
Aici intervine, prin cât poate, proiectul ART BY FUEGO, sprijinind legendele și oamenii care și-au oferit pe tavă viața în cinstea artei, iar acum societatea, oarecum nedreaptă îi răsplătește cu uitare, greutăți și-un trai plin de grija zilei de mâine.
Azi vă prezentăm un personaj demn de ample reportaje, de dat exemplu și de povestit.
Paul Surugiu, prin inițiativa ARTĂ PENTRU SUFLET, l-a sprijinit, prin ajutor financiar, să aibă clipe fericite, să poată lucra în continuare și să poată spera că operele sale vor ajunge, în ani, obiecte de studiu. Ajutorul nu este imens, dar potrivit maestrului Popescu, înseamnă o recunoaștere, o mână plină de gratitudine, un simbol, o prețuire, un sprijin la nevoie!
Așadar, noua minune făcută de ART BY FUEGO merge către PETRU DEMETRU POPESCU, cel mai prolific scriitor al României, cu peste 178 de cărți editate ( romane, poeme de toate genurile, proză, schițe, nuvele, antologii, legende, povestiri istorice ). Existența a stat mereu sub semnul literelor, iar experiențele sale fac subiectul unor descrieri spumoase. N-ai zice că are peste 80 de ani. E modest și nu caută niciodată să primescă laude, deși are pentru ce, fiind cel mai vechi membru al Uniunii Scriitorilor, din 1958, dar și deținător a numeroase premii în literatură, printre care amintim PREMIUL OMNIA din 2015, premii de excelență din partea fundațiilor DACIA și FII GORJULUI, dar și două titluri de DOCTOR HONORIS CAUSA. A fost formator, printre elevii săi numărându-se mari oameni politici precum Adrian Năstase și Corneliu Vadim Tudor. A fost prieten, deși urăște verbul “ a fost”, cu Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Radu Gir, Tudor Vianu.
Acum încearcă, deși e greu, să nu tacă. Dintr-un venit modest, scrie, trăiește și ne dă un exemplu de vitalitate nouă, celor mai tineri. ART BY FUEGO vă arată legendele și le oferă câte-o bucurie! Paul Surugiu pictează și, după cum spune el, acest gând, de a ajuta, îl învață, din ce în ce mai mult, ce-i generozitatea și ce minuni poate naște ea în suflet!



marți, 23 februarie 2016

FUEGO - VREAU SA APRIND O STEA

http://www.libertatea.ro/monden/fugeo-nu-mai-da-pe-acasa-artistul-e-permanent-pe-drumuri-si-in-turnee-1296506
“ Vreau să aprind stele la propriu! Nu-i o glumă poetică, e o realitate. N-am mai făcut asta de ceva vreme, iar publicul meu e doritor să cânte împreună cu mine și să se implice în povestea frumoasă de două ore, în care fiecare uită de tot ce-l așteaptă acasă. Voi cânta, într-o manieră nouă, muzici de altădată, cunoscute de toată lumea. Folclorul urban, dar și mică parte din cel tradițional își vor da mâna cu muzica ușoară într-o lecție care să ne arate că avem cu ce să ne mândrim în materie de muzică, dincolo de cea clasică. Desigur că am și premiere și colaborări inedite, dar și melodii pe care toți le iubesc și le fredonează. Vă aștept cu drag la sărbătoarea primăverii! 

duminică, 21 februarie 2016

FUEGO - ART BY FUEGO ajută o tânără pianistă

fuego-tanara-pianista-1

Talentul se primește. E un dat, o genă, un cumul și cumva acesta vine firesc, cum la fel de firesc se poate pierde! La un moment dat intervine, pe lângă talent, munca, dorința de a evolua și puterea aceea indescriptibilă care ne face să ne dorim să fim printre cei buni. Nu e neapărat un maraton, ci e pur și simplu mersul onest al prețului corect! În astfel de cazuri crede și susține proiectul umanitar demarat de ART BY FUEGO. Paul pictează, crede în pasiunea sa și din fondurile strânse ajută, pe cât se poate, cu limite, marile legende ale României precum și tinerele talente. Cu siguranță sunt mii de copii talentați. Nu-i putem sprijini pe toți, pentru că-i imposibil. Azi vă prezentăm o tânără de excepție, una dintre acele stele de viitor, căreia i se vede în ochi plăcerea de a cânta. Visul Loretei Porumbescu, un nume predestinat parca, a fost, încă de mică, pianul. Și l-a imaginat ca pe o confirmare a vieții sale. Din părinți muzicieni, cu o situație modestă, a pornit pe drumul muzicii la 10 ani, studiind pianul la Scoala de Arte “Valeriu Hanganu” Cantemir, Rep. Moldova. Impreuna cu profesoara de pian, Oxana Nichiforov, a luat parte la multe concursuri din scoala, mai tarziu la Concursul Republican “Antonina Lucinschi” editia 1, orasul Chisinau. Studiind biochimie la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” din Bucuresti, simtea cat de mult îi lipseste pianul. In ultimii 2 ani de liceu, a continuat studiul la acest instrument, desi nu-l avea. A fost încurajată să meargă mai departe de Nicu Mîţă, interpret de muzica populara. Cuvintele lui au fost importante pentru ea. Locuind la camin, nu avea instrument. A facut multe incercari de a gasi un pian de studiu in Bucuresti. A fost inteleasa si primita sa exerseze la Liceul“I.L. Caragiale”, apoi la Centrul National de Arta “Tinerimea Romana” de catre domnul director, Voicu Enachescu. Gratie acestor oameni si perseverentei, astazi își continuă visul de a canta la pian, fiind studenta in anul I la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, clasa profesoarei Delia Pavlovici. Sub indrumarea acesteia, a reusit sa incheie semestrul I cu 10 la pian, participând la numeroase concursuri. ART BY FUEGO a ajutat-o, cu puțin, pentru a menține visul nobil! Și poate că dincolo de acest ajutor, Paul Surugiu a încurajat-o să creadă și să studieze pentru a fi printre cei buni! Și ea va reuși!  
fuego-tanara-pianista-2

“Daca pana acum stiam ca trebuie sa muncesc pentru a acumula cunostinte si dexteritate in muzica, acum ma simt mai responsabila de evolutia mea. Va multumesc pentru gestul financiar, dar si pentru cuvintele de incurajare.“ (LORETA PORUMBESCU) 



FUEGO - Performanță susținută prin proiectul ART BY FUEGO

Performanță susținută prin proiectul ART BY FUEGO
fuego-dans-1

Performanța se face cu muncă, cu ore intense, cu vise spulberate, cu speranțe înfrânte, cu bucurii uitate și renunțări majore. Poate sună dur, dar lucrurile speciale în viață cer sacrificii. Cumva, performanțele se realizează de unul singur, dar e trist atunci când în calea luminii și a ascensiunii intervine un factor haotic, meschin și care n-are scrupule – banul. Ideal ar fi ca performanța să nu includa acești termeni, dar se pare că uneori, sărăcia poate fi un impediment în dezvoltarea unor reale talente ce pot duce România pe cele mai înalte podiumuri. Așa a fost în cazul BIANCAI PREDA și a lui ANDREI GHIȚĂ, doi tineri campioni la dans care s-au văzut în situația ingrată de a renunța la dans și la performanță din lipsa banilor. Cazul lor a fost prezentat în cadrul emisiunii LA MĂRUȚĂ, iar Fuego, impresionat de poveste și de talentul copiilor a sunat și le-a oferit ajutorul său prin proiectul ART BY FUEGO – ARTĂ PENTRU SUFLET. Iată cum inițiativa aceasta remarcabilă face o nouă minune. Cei doi dansatori, deținători a peste 100 de medalii, participând la concursuri în mai multe țări precum și în România, au fost sprijiniți de către Paul, acesta realizându-le prin ART BY FUEGO costumele celor doi pentru următoarea competiție, precum și încălțămintea. Astfel, tinerii vor putea face performanță în continuare. Bianca și Andrei sunt din Ploiești și dansează de la vârsta de patru ani. De atunci, copilăria lor a stat sub semnul antrenamentelor, a sacrificiilor, a grijilor și a bucuriei de a dansa. 
Acum, crezând în ei, în talentul lor și în felul în care și-au ținut, cu demnitate, fruntea sus, fără să ceară, alegând să lupte, Paul Surugiu le-a oferit șansa de a spera la titlu și de a merge mai departe. 



FUEGO, AJUTOR PENTRU O CAMPIOANĂ LA DANS

FURGO, AJUTOR PENTRU O CAMPIOANĂ LA DANS

fuego-dans-2

FUEGO - ART BY FUEGO, proiectul care construiește speranța!


http://artbyfuego.ro/art-by-fuego-proiectul-care-construieste-speranta/

fuego-macale-olimpia


Proiectul ART BY FUEGO construiește speranța, ajutându-i pe cei care au nevoie, dupa o viața întreaga dedicată frumosului, de un sprijin! A fost si cazul doamnei MACALE OLIMPIA, sprijinita de Fuego prin proiectul ARTA PENTRU SUFLET! Iată ca doamna ce la 71 de ani croșetează, cu migala, fragmente de suflet, a mers mai departe si a avut, tot prin intermediul lui Paul Surugiu, prima expoziție cu vânzare la Pitesti. Povestea a avut ecouri si doamna a căpătat determinare. Doamna Macale este din Pitești și vine des la spectacolele lui Paul. Are probleme grave cu coloana, ciroză, probleme cu rinichii și parcă mai toate bolile s-au adunat în sufletul ei. Inclusiv soțul este bolnav, fiind paralizat de cinci ani. Acum, dupa ce a ajutat-o in toamna, Paul i-a dat posibilitatea, in cadrul expoziției sale “BUCURAȚI-VA” sa aibă propria prezentare! 

fuego-macale-olimpia-2

“In momentul in care am ales sa-mi dedic tot timpul liber picturii, mi-am zis ca inspirația, cuvintele in culori ce-mi vin in minte trebuie exploatate! Am fost dintotdeauna fascinat de arta!” (Paul Surugiu) 

luni, 15 februarie 2016

FUEGO - Sunt oameni bravi si demni care nu au noroc...


Uneori viața mi se pare nedreaptă cu unii dintre noi. Nu-s și n-am fost niciodată adeptul ideii cu soarta pentru că sunt de părere că fiecare, în funcție de voință, își mai croiește și singur drumul, fără a aștepta posmagii din poveste să cadă. 
Dar chiar și așa, văd aproape zilnic cazuri în care eforturile nu sunt de ajuns, în care cumva, cineva, și-a luat complet privirea, uitând că pe lumea aceasta nu există doar lichele care suferă, ci și oameni bravi și demni care, vorba piesei Andei Călugăreanu, n-au noroc.
Mi-e ciudă că-s neputincios. Mi-e ciudă când știu că lupta-i inegală. Trăim epoca în care scapă cine poate, dar unii nu joacă cinstit și fură la start, încât cei de pe urmă, deși favoriți, ajung la final pe ultimele locuri.
Personal, sunt norocos! Dar asta știți deja! Și nu mă consider norocos pentru că am reușit, pentru că am fost în locul potrivit la timpul potrivit ori pentru că am muncit, ci pentru că știu că prin norocul de a cânta pot schimba, mai puțin decât o sutime, oamenii. Le pot alina suferința, îi pot sensibiliza, îi bucur, îi fac să uite ori să lupte și-i fac mai buni.
Măcar atât pot să fac! Zi frumoasă!

FUEGO - "Teatrul Al. Davila este casa mea artistică!"

http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=75120&Itemid=377

luni, 15 februarie 2016

Paul Surugiu, cunoscut publicului ca Fuego:

„Teatrul Al. Davila este casa mea artistică!“


 În urmă cu cîteva zile, la Teatrul Al. Davila, din Piteşti, a fost prezentat în premieră spectacolul „Pentru suflet“, realizat de îndrăgitul solist Paul Surugiu, cunoscut publicului sub numele de Fuego. Premiera a avut loc cu casa închisă, datorită faptului că in­ter­pretul este foarte a­pre­ciat de publicul piteştean şi nu numai. Acest lucru a fost demonstrat şi de prezenţa în sală a fanelor solistului din toate col­ţu­rile ţării. Cu ocazia spectacolului de la Piteşti, în holul Teatrului Al. Davila, spectatorii au fost întîmpinaţi de o mul­ţime de picturi realizate de Fuego în cadrul proiectului său caritabil „Artă pentru suflet“. Vă prezentăm în continuare un interviu realizat în ziua premierei cu Paul Surugiu.

# Mai nou, pictezi. Povesteşte-ne despre această nouă pasiune! De unde inspiraţia şi mai ales de unde timpul pentru a mai face şi asta?

- Totul a plecat de la ideea de a umple cu folos puţinul timp liber pe care îl am. Eu pictez de multă vreme, dar anul trecut am luat în serios pasiunea mea. Oarecum atipic, ar spune mulţi, dar pe mine mă relaxează, mă bucură şi îmi oferă fix acea linişte de care am nevoie după zile extrem de agitate. Timp nu prea mai am, la cîte fac, dar ştiu că niciodată în viaţă nu trebuie să existe noţiunea aceasta. În fond, pasiunile noastre sînt cele ce vorbesc despre ce şi cum facem! Încurajez pe toată lumea, indiferent de timp şi de probleme, să-şi urmeze visele. Dincolo de laude, de toate cele, ajungem la acea satisfacţie interioară, că sîntem utili în afara meseriei noastre de bază. Eu nu sînt un profesionist, sînt un amator cu multă dorinţă de perfecţionare. Mă inspiră tot ce este în jur, iar cel mai mult oamenii speciali pe care am ocazia, prin profesia mea, să-i cunosc.

 „Îi sprijin pe artişti şi pe oamenii valoroşi uitaţi“

# Ştiu că, dincolo de pasiune, ai dat naştere unui proiect remarcabil, „Artă pentru suflet“.

- Am creat acest univers al culo­rilor gîndindu-mă că doar arta este cea care ne mai poate salva. Prin ART BY FUEGO îi pot ajuta pe colegii mei, care au nevoie de un spri­jin cum nu vă imaginaţi, mai ales că, pe unii dintre ei, scena şi publicul i-a uitat, lăsîndu-i abandonaţi. Nu am nevoie de statui pentru asta, nu am nevoie de nici o laudă. Pînă la urmă, am putut face ceva pentru ei cu ajutorul oamenilor ca­re mi-au susţinut iniţiativa. Eu ştiu doar că arta mea, în forma ei, fi­ind­­că nu sînt un pictor spectaculos, cu studii de specialitate, sînt un om pasionant şi conştiincios, trebuie să meargă mai departe şi să fie văzută, pentru a sprijini şi a duce mai departe campania „Artă pentru suflet“, demarată pentru a ajuta artiştii şi tinerele talente.

l Sînt legendele României uitate?

- Din păcate, este o realitate du­ră! Şi nu doar că sînt aruncate în urmbă, ci sînt uneori şi blamate, lăsate fără nimic. De ce trebuie ca ei să sufere? De ce este oare necesar ca oamenii de valoare ai ţării să ajungă să se gîndească la ziua de mîine şi, mai grav, la moarte? N-am răspunsuri la întrebări şi nu caut vinovaţi. Caut rezolvări şi am certitudinea că, poate, undeva, cineva citeşte aceste rînduri şi încearcă să facă mai mult pentru toţi cei care mor efectiv de foame în ca­să, cu gloria pe umeri şi cu o viaţă de legendă la purtător. Asta fac prin proiectul meu ART BY FUEGO. Pictez, iar din fondurile strînse îi sprijin pe artiştii şi pe oamenii valoroşi ai României, care au fost uitaţi. Consider că este un pas către schimbare şi-mi doresc, poa­te mai mult ca niciodată, ca exemplul acesta să-mi fie luat. Nu ges­tul, nu sumele contează, ci faptul că ne pasă de ei. Dacă nu pentru persoane, măcar pentru ac­tivitatea lor, care nu rămîne alt­cuiva moştenire, decît nouă.

Va face primul musical audio din România

# Ce înseamnă pentru tine Teatrul Al. Davila?

- Colaborarea mea cu Teatrul Al. Davila nu a fost aşa, din pură întîmplare. Am găsit aici prieteni pe viaţă şi am pus ulterior bazele unei mari familii. Cred că au trecut a­proape cincisprezece ani de cînd fac parte din această echipă. Cumva, aici, la Piteşti, este casa mea artistică, pentru că mă identific cu această instituţie, avînd aici numeroase amintiri şi colaborări de excepţie. La teatru am putut interpreta mereu muzica mea şi mi-am putut pune mereu năzuinţele, proiectele şi arta în aplicare. Aici, la Piteşti, mă simt acasă şi, chiar aşa, cu bune şi rele, teatrul acesta este o parte din tot ce însemn eu la ora actuală. De fiecare dată cînd avem premieră sau spectacol, dincolo de  ce vreau să ofer publicului, de bucuria reîntîlnirii, sînt extrem de încîntat de atmosfera serilor noastre de repetiţii, de revederi, de planuri şi amintiri.

# Cu ce ne vei mai surprinde în 2016?

- De obicei, nu sînt superstiţios. Am mai spus că eu nu acord mare importanţă simbolurilor şi obiceiurilor trecute. Dar, acum, n-am ce face şi trebuie să păstrez şi pentru mine cîteva din surprize. Sigur, în schimb, este faptul că voi mai juca în stagiunea aceasta spectacolul „Pentru suflet“, alături de band-ul meu, colegi de la secţia Estradă a teatrului, virtuoşi instrumentişti, dar şi de soliştii Claudia Zamfir, Constantin Nica şi dansatorii Lorena Costache şi Vlad Sandu. De asemenea, am în plan ceva spectaculos. Am plănuit cu maestrul Varodi un spectacol pentru toamnă, la sec­ţia Dramă. Este vorba despre un vis mai vechi de-al meu, acela de a juca teatru în adevăratul sens al cuvîntului, mai ales că eu sînt absolvent al Facultăţii de Teatru. Totodată, am o surpriză şi în plan muzical. Lansez, alături de maestrul Jolt Kerestely şi de Andrei Kerestely, un album eveniment, pri­mul musical audio din România! Aşadar, nu stau degeaba!   

duminică, 14 februarie 2016

FUEGO - Azi pentru mine este doar ziua lui Grigore Vieru...

https://www.facebook.com/573707769422910/videos/vb.573707769422910/825799647547053/?type=2&theater



Pentru unii, astăzi este ziua dragostei prefabricate! Pentru mine este doar ziua lui Grigore Vieru, omul acela simplu, care dincolo de poetul genial, dincolo de personalitatea remarcabilă, a fost un prieten. 
Azi ar fi împlinit 81 de ani și cu siguranță, dacă l-am fi sunat, cu toată modestia caracteristică, ne-ar fi urat tot el pe noi. L-am cunoscut puțină vreme, dar suficient cât să-l numesc mentorul meu. Ne leagă turnee, zeci de piese, amintiri, celebrări, lacrimi, neputințe și revolte.
Nenea Grig s-a luptat, cu viața sa, cu toate cuvintele, cu toate armele, pentru limba română. Nu știu dacă ea l-a răsplătit pe deplin, dar am siguranță că undeva, cândva, visul său, de a exista o singură Românie, fără granițe impuse, se va realiza.
Lansez în premieră, de ziua lui, o piesă emblematică, dedicată luminii sale! Sper să vă placă! Muzica aparține marei DARIA RADU, versurile Lucreției Catană, iar orchestrația de excepție lui IVAN LINKOVSKII!

luni, 8 februarie 2016

FUEGO - LUMEA VORBESTE...

Lumea vorbește, in general, de toate! Dincolo de cuvinte, se întâmpla uneori sa rănim sau se întâmpla, din cauza vorbelor, sa pierdem si sa greșim! 
Roata lucrurilor nu o vom putea schimba noi, dar e important sa luam pulsul celor ce le spunem, pentru a nu suferi ulterior! Si-apoi oamenii discuta, dar nu fac! Ori spun prea multe atunci când nu-i cazul sau nu stăpânesc ce au de zis! 
Maine schimbam regula si vorbim despre lume, in direct, la PRO TV, de la ora 14.00, la emisiunea "VORBEȘTE LUMEA"! 
In fond le voi povesti si lor cum ne place noua, aici pe Facebook, sa palavragim, cu bune si rele, despre lumea asta frumoasa in care trăim!


FUEGO - Zi frumoasa va doresc din vârfuri semețe!

Ce mai rămâne din noi dincolo de iarna? Am găsit zăpada pe munți si mi-am dat seama ca la fel e si in cazul nostru. Ne bucuram, ne ambalam, asteptam, ca in final sa ne topim, sa trecem ca si cum n-am fi fost!
Dar dincolo de filozofii si alte cele, concluzia e una-iarna nu-i ca vara si da farmec aparte Carpaților.
Si cum asta-i ultima zăpada pe anul acesta, vi-o trimit virtual doar daca-mi promiteți cumva ca faceți ca anul acesta iubirea sa înflorească din nou, primăvara! Zi frumoasa va doresc din vârfuri semețe!

FUEGO - BUBULINA MEA

Bubu, personaj de poveste, o întreaga lume si totuși un singur suflet care ne iubește pe toți! De la Bubulina mea - asa ii spun pentru ca atunci când eram mic nu-i puteam pronunța numele - am învățat ce-i simplitatea, bunul simt si dragostea pentru cei din jur. 
Daca am si-un pic de talent teatral, tot de la ea il moștenesc si tare ma simt binecuvântat sa o stiu sănătoasa! 
Cumva soarta ne-a inversat rolurile. Ea e mică acum, obosita de poverile vieții si întristată de tot ce-a trecut. Eu am ajuns ce si-a dorit ea si când ii sărut mâna si fruntea o revăd parca in toată puterea, o femeie de isprava, care-a răzbit in viața! 
Sper s-o avem lângă noi cât mai mult si sper sa reușesc sa renunț la tot din când in când si sa vin sa-i vad chipul, dincolo de vocea din telefon!‪#‎iubitibunicii‬


vineri, 5 februarie 2016

FUEGO - PAUL SURUGIU IN VIZITA LA TURDA PENTRU A-SI REINTALNI PROFESORII

Paul Surugiu in vizita la Turda pentru a-si reintalni profesorii

Rate this item
(0 votes)
Paul Surugiu în vizită la Turda pentru a-şi reîntâlni profesoriiPaul Surugiu în vizită la Turda pentru a-şi reîntâlni profesorii
Paul Surugiu, cunoscut şi după numele de scenă Fuego, a poposit ieri, 4 februarie, pentru câteva ore în Turda la Şcoala Gimnazială "Avram Iancu" (Şcoala Generală nr. 6), pentru a-şi reîntâlni profesorii şi pentru a-şi revedea şcoala unde cu ani în urmă a fost elev.
Încă de la început, a ţinut să reintre în clasa unde, după cum ne spunea, a petrecut multe clipe frumoase ca elev. Aici s-a întâlnit cu actualii elevi din clasa I, copii care, în timp ce încercau să-l impresioneze cu un cântec specific vârstei lor, i-au oferit ocazia să-şi reamintească anii de şcoală. Aşezat la una dintre băncuţe şi înconjurat de copii, Paul Surugiu a discutat cu elevii, a cântat împreună cu ei, spunându-le că şcoala este foarte importantă pentru viitorul fiecăruia, iar în final le-a dăruit cd-uri şi autografe.
După ce şi-a revăzut clasa în care a învăţat în perioada gimnaziului, a urmat momentul reîntâlnirii artistului cu foştii lui profesori, cărora le-a mulţumit pentru contribuţia pe care au avut-o în formarea lui şi au rememorat împreună câteva secvenţe din acei ani.

FUEGO / MUZICA E O ENIGMA A VIETII...

Cineva imi spunea recent ca tot ce a fost de scris in muzica, s-a prezentat. Nu contrazic, genuri noi, genialități si nici măcar capodopere nu mai putem crea, in schimb, compensam la emoție, la contopirea versului cu muzica potrivită pentru el! Eu spre exemplu, am căutat mereu sa dau muzicii mele, un strop de ceva personal. 
Oamenii trăiesc intens si au nevoie de comparații. Iar muzica e pentru ei, momentul atunci când sufletul tace si apare nostalgia, iubirea, dorul si tot ceea ce cantecul are mai de preț!
Vedeți voi, eu nu sunt comercial, dar cred ca mesajele mele, simple, ușoare, de dragoste si viața, sunt mai mult decât orice sunet modern, reușind "sa vândă" piesa peste tot! 
Muzica e o enigma a vieții, o arta ce nu poate fi înțeleasă decât atunci când e trăită!