Google+ Badge

sâmbătă, 25 aprilie 2015

VIATA DE TURNEU PLOIESTI!


Știți că-mi place viața de turneu, nu? Deși e obositor, iar spectacolele sunt solicitante, mă încarc cu energie și pozitivism dintr-acela molipsitor, după show. Exemplu concret – aseară. Ploiești, seară de poveste, admiratorii au dansat, au cântat, am mers în mijlocul lor, au rămas surprinși, iar unii dintre ei au ținut morțiș să vină și pe scenă.
Dar mereu, partea interesantă vine după. Nu are rost să mai precizez că indiferent de cât aș fi de obosit, rămân la cabină, fac poze cu toată lumea, povestesc, dau autografe, ore întregi dacă e nevoie. Ei bine, aici, se întâmplă tot felul episoade amuzante, sau emoționante pe care n-am cum să le uit. Primesc cadouri. Am casa plină, credeți-mă, și mi-e greu să arunc ceva din ce primesc, căci știu câtă implicare, câtă bucurie, câtă speranță e acolo.
Aseară, în Ploieștiul drag, am primit un pian făcut din hârtie, minuțios, în stil origami. Multe flori și poate cel mai important, curaj, forță, liniște. Când vă văd chipurile luminoase și respectul ce mi-l purtați, uneori prea mare, sunt copleșit, sunt la propriu împlinit.
Vă las acum, căci plec spre mare. Nu știu dacă mai sunt, vorba unui cântec românesc, ce aparține unui coleg spiritual, copilul care aleargă către mare, dar vin clar cu energie, cu bună dispoziție, cu cea mai bună muzică din repertoriul meu și dragostea mea. Constănțeni, v-aștept la spectacol!



ZIUA INTERNATIONALA A CARTII LA CONSTANTA...

In goana zilnica, avem nevoie de momente de relaxare, de bucurie, de inspiratie. De dimineata, dupa o minunata seara petrecuta pe scena, cu publicul meu, la Constanta, mi-am zis c-ar fi buna o portie de lectura. Mai ales ca-i Ziua Internationala a Cartii si orice carte are suflet in ea, are o lume, are idee si ne are pe noi, acolo, fericiti ca-i putem descoperi tainele.
Cititi, prieteni, orice, caci lectura ne inalta! Iubiti cartile, caci ele ne innobileaza, ne "mobileaza", ne fac, intr-un fel sau altul, mai buni!
Si uite asa eu, in drum spre Galati, merg la pas cu povesti pentru viata transpuse in file de carte! De la 19.00, pe scena Teatrului Muzical din Galati, ma prind in istoria mea, cu melodii ce ma fac sa exclam - TRAIESC! Va astept!
Închei tot pe ritm, cu o piesa draga!

AM TRAIT LA GALATI...


Știți ca v-am povestit ca vreau sa va aduc, împreuna cu echipa mea de profesionisti, virtuosi instrumentisti, primăvara deplina. Am pornit de câteva zile, si dupa spectacolul de aseară de la Galați, in care lumea nu-mi mai dădea voie sa plec de pe scena, cred eu ca ne reuseste sa facem ca primăvara sa fie muzicală.
Lacramioarele servesc drept marturie. Pe scena, acolo unde primesc tot felul de cadouri nastrusnice, de la flori la dulceturi, mi s-au oferit la Galați si primele lacramioare. Mi-s dragi florile astea pentru ca au intensitate si fragilitate la un loc, emoție si-un strop de parfum. Așa cum e cantul meu si dragostea pentru voi!
Ajung in seara asta, cu tot cu lacramioare, la Focsani, pe scena teatrului " Mr. Gheorghe Pastia" unde si-au topit si daruit talentul mari actori si actrite, precum Leopoldina Balanuta si Tamara Buciuceanu.
De la 19.00! Va aștept !

TRAIM MUZICA - IASI!




Eu si drumurile patriei ne avem pe bune. Am călătorit mult in viața de artist si in permanenta găsesc motive de a rămâne surprins.
Pe drum am compus cele mai frumoase cântece din repertoriul meu, mi-am trăit succesele, am plâns, am ras si-am căutat sa fiu inspirat de tot ce vad.
Fie ca vreau, fie ca nu, ele mi-au fost confident, ajutandu-mă sa vin către voi, purtandu-mi, ca intr-o rascruce de vanturi, bucuria si glasul, muzica si iubirea pentru voi!
In turneul "TRĂIESC" strabat iar mai bine de jumătate de Românie, care-i de aur. Si mai ales acum, primăvara, când culorile holdei prind intensitate. Multumesc România, pentru ca, indiferent de gropile pe care le întâlnesc pe drum, mă emotionezi.
Azi va aștept in orașul culturii, in patria lui Eminescu, a lui Creangă, Toparceanu, Pogor, Cazimir, Kogălniceanu - Iași, orașul colinelor ce are parfum de tei! Hai sa TRĂIM MUZICA IASI!

duminică, 19 aprilie 2015

FUEGO - ALBUMUL TRĂIESC


Știți că în turneul TRĂIESC vă așteaptă un album nou-nouț, nu?
V-am promis că vin cu ceva special și iată că nu puteam să vă dezamăgesc. Prezentarea lui este una cu totul inedită, în care veți descoperi multe lucruri pe care poate nu le știați, dar și cuvinte frumoase spuse de oameni cu adevărat valoroși ai acestei țări.
Parcă v-aș spune mai multe dar totuși cred că trebuie să așteptați până veți ajunge la sala de spectacol, de unde vă puteți procura noul disc.
Are 19 momente, unul și unul, și o prezentare cum nu ați prea văzut în peisajul autohton. Ne-am jucat și-a ieșit ceva unic! .
Azi vă arăt coperta materialului ce conține CD-ul TRĂIESC. Ca să nu vă supărați pe mine, vă spun că albumul cuprinde noul single – GOODBYE, dar și o altă piesă pe care știu că o iubiți și o îndrăgiți deja – IUBIRE.
Se poate să ratați albumul cu numărul 30 din cariera mea? Motiv de sărbătoare ! zi frumoasă pe ritm de IUBIRE!
https://www.youtube.com/watch?v=5da6jLbG3gU

FUEGO - Muzica, muzica, Doamne ești chiar Dumneata!



" Muzica, muzica, Doamne ești chiar Dumneata! "
Așa-mi spunea maestrul Vieru într-una din întâlnirile noastre. Se pot transpune pe muzica, toate cele ce vin ca învățaturi in viata. Plansul e cu rost in cantec, iar fericirea se desavarseste pe note!
Si somnul si linistea au parte de sonor si inceputurile sunt mai depline prin cant.
Stiu asta de mic si-am tinut cu tot dinadinsul sa pot pune pe muzica toate aceste experiente. Si jocul, petrecerea, durerea, parintii, arta, pe mine si nu in ultimul rand, dragostea!
Le avem pe fiecare in parte in turneul TRAIESC. Muzica e in centrul atentiei. Si stiu ca mai am multe de cladit, dar sunt fericit ca am adunat, in toata vremea asta impliniri, ca sa am ce oferi! Asadar, pregatiti-va pentru sarbatoarea muzicii mele!
Pana atunci va dau intalnire maine seara, de la ora 20.00, la emisiunea mea, la Favorit, unde premiem in continuare valorile Romaniei. Printre invitati Maria Gheorghiu, Matilda Pascal Cojocarita, Silvia Dumitrescu si Nineta Popa! Nu uitati si de intalnirea de la 14.00, la National TV!

CÂNTĂ UN ARTIST - PAUL CIPRIAN SURUGIU - FUEGO, versuri RODICA ELENA LUPU

E zi de soare, e zi în care viața strigă din noi și se merită s-avem pentru ea, toate strălucirile posibile. Pentru turneul TRĂIESC am fost nevoit să notez, fără note muzicale de această dată, c-am ce-a fost cu mine în acești ultimi 20 de ani. Practic, sunt un copil mare, un matur pentru care visul se continuă frumos. Azi, săptămâna viitoare, rulez povestea întreagă pentru voi!
Sunt simplu și poate că niciodată simplitatea mea nu a ajuns să fie vers, dar știu că versul mi-a șlefuit-o, notele i-au armonizat lumea și undeva, atunci când voi trage linie, se va putea spune că a existat un artist care-a trăit pentru publicul său, cu bune și rele, cu succese și dezamăgiri.
Ca într-o poveste, am așezat în rama mea de toate. Am vrut să fiu și vesel și spontan, să și emoționez, să pot dansa, să fiu onest, să cred, să uit, să reiau, să fiu om. Viața mi-a arătat că-i frumos atunci când frumusețea e undeva în zare, că-i sublim s-o atingi, dar că-i mai înălțător să lupți pentru ea. Și acolo, când sunt pe scenă, în spatele anilor, în fața publicului, în lumina muncii, cu bagajul de atunci și de cândva, mă ambiționez să merg mai departe. Uitându-mă la viitor, mai am zâmbete de adăugat, trecători ce să vină să-mi zidească visele, iar voi, voi să rămâneți aceiași visători romantici ai muzicii mele.
Așadar, să înceapă de pe acum bucuria muzicii romantice!

sâmbătă, 4 aprilie 2015

FUEGO - la tarmul Marii Galileea.


De mii si mii de ani, oamenii aduna si conserva dovezi ale existentei, ale iubirii, de orice, ale ratiunii. Stau si ma intreb uneori daca muzica noastra, a simplilor slujitori ai artei, va strabate timpul. Stiu ca-i razbatatoare, dar mai stiu ca pentru a fi continuat, un lucru, o idee, un crez, au nevoie neaparat de determinare.
Nu mica mi-a fost, din nou, surprinderea, atunci cand am vazut, in Israel, la Ghenosar, barca lui Petru, o barca de acum 2000 de ani ce e conservataprintr-o metoda speciala, ajungand din nou la viata, prin implinirea si speranta celor ce au crezut ca munca lor va da roade. Si a dat! Intreaga lume poate vizita barca veche de 2000 de ani, ce-i situata la tarmul Marii Galileea.
Cum marea ma atrage prin izbutirea sa de a fi mereu un mister al viselor, n-am rezistat si m-am pozat. Am zis c-ar fi pacat sa nu va povestesc si voua despre locul pe care Hristos, conform scrierilor, a pasit! E intr- adevar un lac de dimensiuni mari, dar briza chiar cuprinde si o participa de implinire, pe care eu o pot atinge cu gandul doar cand el ma poarta catre voi!
S-avem impreuna zi buna si muzica ce sper ca va fi transformata in ani, in testamente ale iubirii!