luni, 2 martie 2015

FUEGO - UN MOMENT DE RELAXARE




Uneori, e nevoie de un moment de relaxare pentru a reuși să capeți discernământul de a privi cu forță către viitor. Și uite așa găsesc eu locuri pe care le-am văzut cândva, de fiecare dată, altfel. Până la urmă, noi suntem cei care acordăm înțelesul preferat fiecărui spațiu care-și deschide brațele și cultura pentru cei ce vor să o cunoască.
Știți c-am pășit prin Londra recent. Nu-i la fel ca acum câțiva ani. N-am apucat să mă întâlnesc cu regina, în schimb m-am bucurat de liniștea oferită de agitația orașului. Paradoxal, de data asta, Londra m-a temperat și mi-a oferit inspirație ca să revin unde-i cel mai bine, și anume acasă, ca să compun, să am noi și noi idei pentru voi. Până în aprilie, la turneul național TRĂIESC, ce începe pe 20 aprilie, treptat, veți avea o mulțime de surprize.
Dar cum Londra mi-a lăsat acum un rest pe care trebuie neapărat să-l clarific pe 7 martie, mă întorc, pentru a petrece muzical și pentru a le arăta tuturor cât sunt de frumoși și speciali românii, câte avem de spus și ce muzică pe cinste avem noi. Dovada le-o oferim chiar de azi, cu un cântec de dragoste, scris de maestrul KERESTELY, numai bun pentru începutul primăverii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu