miercuri, 21 mai 2014

FUEGO – TROFEUL DE EXCELENTA “ DOR DE CANTEC ROMANESC ”


FUEGO – TROFEUL DE EXCELENTA “ DOR DE CANTEC ROMANESC ”
 
Traditia populara romaneasca este dusa mai departe, in timp, prin intermediul unor persoane si a unor evenimente remarcabile care au imensa calitate de a plasa folclorul romanesc pe locul sau de cinste, in sufletul celor ce sunt parte a spatiului mioritic, precum si in randul valorilor ce-ar trebui sa le serveasca tuturor drept calauza si sursa de inspiratie.
La un astfel de eveniment a fost prezent FUEGO la sfarsitul saptamanii trecute, in judetul Constanta, acolo unde a primit, din partea organizatorilor, trofeul de excelenta “ DOR DE CANTEC ROMANESC “ pentru intreaga sa contributie pe scena muzicala, pentru promovarea idealurilor romanesti precum si pentru concertul sustinut in acea zi. Este vorba despre FESTIVALUL-CONCURS NATIONAL PENTRU TINERI INTERPRETI “ DOR DE CANT ROMANESC “, EDITIA A IX-A, desfasurat la CUMPANA, CONSTANTA.
Fiind in plin turneu national cu spectacolul “ TESTAMENT “, in care poate fi urmarit si in calitatea de actor si in care promoveaza, la randu-i, o caracteristica importanta a unei culturi : limba in care fiecare simte, traieste, gandeste si vorbeste, FUEGO le-a oferit tuturor celor aflati la manifestarea in care folclorul autentic era in prim plan, un moment GRIGORE VIERU, in care a rememorat, la fel cum face si in one-man show-ul omagiu, patriotismul, durerea tacuta a neamului romanesc, iubirea de limba, tara, neam si muzica.

“ Trofeul acesta ma bucura, iar bucuria este dublata de faptul ca vine din partea unor profesionisti si culegatori permanenti de folclor romanesc autentic, asa cum rar mai intalnesti, caci si aceasta zona a inceput sa fie viciata de noi si noi genuri. De fiecare data cand am ocazia, cu emotie, cant folclorul romanesc, care-i atat de complex, cuprinzand, de la numeroase zone geografice cu stiluri diferite, la genuri care de care mai ofertante si spectaculoase : doine, balade, cantece de catanie, de joc, de jale.
Cred ca tuturor ne-ar prinde bine sa aflam mai multe despre traditiile si inceputurile neamului in care ne-am nascut si ne-am format, si indiferent de gusturile muzicale prelucrate si adoptate de noi in timp, sa descoperim si sa pretuim folclorul. “ ( FUEGO )

In cadrul FESTIVALUL-CONCURS NATIONAL PENTRU TINERI INTERPRETI “ DOR DE CANT ROMANESC “, EDITIA A IX-A au mai concertat si Veta Biris, Aneta Stan, Gelu Voicu, Constantin Enceanu, Ion Dragan si Maria Salaru. 

Un comentariu: