vineri, 18 aprilie 2014

Scrisoare deschisa din partea lui Fuego transmisa tuturor admiratorilor sai!


Bucuros este sufletul meu ca va am prieteni,
 ca o biserica in care a intrat Dumnezeu!”
Scrisoare deschisa din partea lui Fuego transmisa tuturor admiratorilor sai !

 Dragii mei,

Am stiut intotdeuna ca bogatia mea se afla in exterior. Am avut muzica, am avut prietenii si familia, dar peste toate, va am pe voi si va spun sincer, acum, in prag de praznic luminat, ca multumirile-s prea mici pentru a putea egala vreodata performanta de care ati dat dovada in sutinerea si incurajarea mea, in felul in care mi-ati stat aproape timp de 20 de ani, facandu-ma ce sunt azi.  Tocmai de aceea, parafrazandu-l pe bunul meu prieten, Nicolae Dabija, va marturisesc ca bucuros este sufletul meu ca va am prieteni, ca o biserica in care a intrat Dumnezeu !
Stiu ca de Paste ne-apropiem, voit sau nu, corect sau nu, de credinta, de valorile morale, de toti cei ce ne-au fost candva sens al existentei, croind in aceasta un drum lin. Imi doresc sa va ganditi la toti, sa le purtati un gand bun si sa constientizati, asa cum fac si eu, ca prin cei de langa noi am ajuns ce suntem. „ Multumesc” va ramane mereu cea mai draga urare, o tacere a cuvantului ce lasa loc nobletii! Sa multumiti de Paste, sa-i bucurati cu glasul vostru, sa petreceti ca nicicand, profitand de fiecare ceas.
            Ei bine da, ne etalam acum cliseele interioare pentru a-i impresiona, lipsit de sens, pe cei ce nu găsesc sinceritatea urarilor noastre. Si cum simplitatea epateaza in fata aglomerarii, simplu, dar deloc banal, vreau tot ce-i mai potrivit pentru voi in aceasta perioada.
            Luminile sa se preschimbe-n optimism, s-aveți soare-n dimineti si sa uitati, pentru o clipa, de partea gri, fiind fericiti, căci cele mai frumoase definitii ale fericirii nu stau in cuvinte, ci in noi si in cei ce ne-nconjoara. Dați iama in tolba cu bucurii si oferiti-vi-o pe cea mai de cinste ! Personal, sunt cu gândul la voi! Sa ne-avem bine !
            Sarbatori luminate! HRISTOS A INVIAT!

Cu respect si prietenie,
Paul Surugiu - Fuego


Un comentariu:

  1. SARBATORI LUMINATE,draga Paul!Noi,prietenii si fanii tai iti multumim pentru tot ce ne oferi,pentru gandurile bune si urarile care ni le faci mereu,nu ne uiti niciodata...Iti doresc UN PASTE FERICIT alaturi de cei dragi tie,bucurii,impliniri si multa sanatate!!!

    RăspundețiȘtergere