sâmbătă, 22 iunie 2013

SCRISOARE DESCCHISĂ DIN PARTEA LUI FUEGO DESPRE BASARABIA


Scrisoare deschisă 

din partea lui FUEGO despre Basarabia :

“Am pus pecete, ce poate fi tratată mai suprem decât o semnătură, prin cântecul meu, pe spiritul și valorile Basarabiei, acest tărâm luminat în care am descoperit cu adevărat ce înseamnă poezia, prin legătura ființială cu Grigore Vieru, în care am regăsit idealurile si frumusețea românismului neaoș.
Prin toată activitatea mea, ce servește mărturie, am cuprins, prin forma artei create de mine, alături de cei mai importanți artiști ai Republicii Moldova, sufletul romanului, unit, precum lacrimile gemene, de muzică, de vers, perpetuând astfel relația de vers și dor, de simțământ și unitate dintre cele doua maluri ale Prutului.
Mă identific cu Basarabia, cu acel pământ frate, parte de Românie, cu horele-i alegorice, cu zonele-i împovărate de lacrimi, de glas și iubire, de vers și joc. Iubesc întreg tărâmul românesc, cu văile și codrii parfumați, cu dealurile semețe, răsfirate printre nori, ce servesc drept acoperiș al unei lumi fascinate de poezia neamului, de arta autentică, de valorile nealterate. Misterul pădurilor și-al munților, câmpiile bogate sunt deopotrivă o comoară ce trebuie prețuită ca un imens suflet popular.
Iubesc Basarabia cu oamenii ei buni și curați la suflet, publicul de la Chișinău fiind publicul pe care și l-ar dori orice artist, cald, receptiv, sensibil, sincer. Au un cult pentru muzicieni, pentru arta adevărată și pentru spectacol, păstrând vii principiile autentice.
Este copleșitor și în același timp onorant să fii în mijlocul unei săli în care publicul te aplaudă minute în șir, îți cunoaște repertoriul, vibrează împreună cu tine și lăcrimează la fiecare vers.
Cu sufletul deschis și inima de român ardelean, dar din tată, cu rădăcini moldave, am făcut legământ, pe viață, că voi milita cu arma cuvântului și muzicii, cu toată ființa mea, pentru aducerea și menținerea frumosului prin artă, pe marea scena a lumii !
Confrații basarabeni m-au congratulat cu sintagma ambasador! Este o misiune pe care mi-am asumat-o, de cum am  trecut pentru prima dată, în urmă cu un deceniu, Prutul! În acești 10 ani, am încercat, indiferent în ce colț de lume m-am aflat, să fac cunoscută spectatorilor mei, puternica legătură de conștiință, limbă și sânge dintre românii neamului meu.
Și nu voi renunța niciodată la această misiune nobilă, care aduce mai aproape cele două spații comune, unindu-le involuntar, prin puterea exercitată de muzică, de intensitatea care stăpânește neamul românesc, limba română, cea care înnoadă și reîntregește. 

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste țară
Cu lacrima limbii noastre . “

Din inimă de ardelean, Paul Ciprian Surugiu - Fuego - " Artist al Poporului" Republicii Moldova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu